despre oameni şi poveştile lor

prin-soare

butterfly

am trecut astăzi strada ţinând pe mână un porumbel călător, prea speriat ca să facă asta singur în prima lui zi de şcoală. purta uniformă din pene moi, asortată cu ghoizdanul pe care o pisică alerga după un şoricel.

ceva mai încolo, încălzindu-se la soare, un fluture alb îşi aduna creioanele mici, colorate, risipite pe trotuar, iar o floare roşie, ca o creastă de cocoş, se aplecase să-l privească mirată, tocmai din braţele învăţătoarei, care şi ea privea apatică spre micul fluture neîndemânatic, bătând nervos din piciorul încălţat cu pantof roşu.

am zâmbit: “seamănă cu dorothy la încălţări!” însă numai atât. nici urmă de oz în jurul nostru, desigur, doar braţul ei obosit, plin de flori şi braţul meu arcuit, cu porumbelul tivit pe margine. da, uitasem, porumbelul ameţit de prea multe emoţii adormise între timp, adunându-şi ciocul sub aripă, iar soarele îi stătea pled cald în jur.

m-am oprit o clipă pe trotuar neştiind prea bine în ce direcţie s-o apuc. treabă nu prea aveam şi aş mai fi lenevit puţin la soare, dar mă încurca teribil mica pasăre pe care o priveam cu duioşie şi al cărei somn cald îmi dădea o senzaţie de linişte. mă gândeam însă că poate, undeva într-un cuib agăţat de cer îl aştepta o mămică îngrijorată şi un pumn de boabe, aşa că m-am aşezat pe prima bancă întâlnită în cale, cu grijă, ţinându-mi braţul care, în mod ciudat, nu îmi amorţise.

nu mai ştiu când puiul cu ghiozdan s-a trezit şi nu îmi amintesc dacă eu am adormit sau am privit oamenii trecând nepăsători, absenţi, dar astăzi ştiu cu certitudine că în prima zi de şcoală şi flori, dar şi fluturi poartă ghiozdane mici pe spate.

şi cred că şi pisica mea. nu încă… poate la anul? deocamdată se joacă lângă mine.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

32 thoughts on “prin-soare

  1. happy hi,hi,hi…si fluturii poarta ghiozdane mici in spate…
    si Jami se pregateste sufleteste de scoala..cred ca si el tot la anul va incepe…

  2. bună dimineaţa, cita! happy mulţumesc mult, duios am şi vrut să iasă, pentru că eu cred că orice copil este asemeni unui porumbel…

  3. era o glumă, nota aceea, rokssana. doar o glumă, desigur că nu ne dăm note. şi cred că va trebui să vă povestesc o dată despre maiuşka, copiluţa mea, că prea este năzdrăvană. surpriseops:

  4. Ce frumos ai descris această primă zi de şcoală, cu porumbel cu ghiozdănel, cu fluturaş al şi floare roşie curioasă, cu doamnă învăţătoare cu privire vigilentă şi pantofi ca ai lui Dorothy… Gânduri atât de duioase. Ca şi concluzia din final: “astăzi ştiu cu certitudine că în prima zi de şcoală şi flori, dar şi fluturi poartă ghiozdane mici pe spate….” happy
    O seară cât mai frumoasă, dragă Psi!

  5. am plecat pe aceeasi idee, cumva, insa eu sunt mai prozaica… tare ce mi-a placut porumbelul tau scolar si futurii cu ghiozdanel in spate. uneori cuvintele tale imi cad ca un balsam pe suflet… multumesc, pisic bun si o seara frumoasa!

  6. Offf, tare frumos! Si eu vreau la scoala, la catedra insa, desi faaaain ar fi in banca! Scriitura ta a fost madlena mea, acum…

  7. Frumos, ca de fiecare dată… şi pe mine m-au dus cuvintele cu gândul la şcoală. Citindu-le, mi-am amintit de prima mea zi de şcoală, de abecedar şi de floarea de cârciumar de pe bancă… şi de prima zi de liceu, în care am fost mai inspirată şi am pus floarea la presat, ca amintire happy
    Am scris însă, pe fugă, pentru că nu prea am avut timp. Am mers şi eu la Let’s do it, Romania. big grin Acum comentez tot pe fugă, pentru că săptămâna viitoare ne-au ameţit cu testele şi mai am câte ceva de făcut sad
    Un weekend frumos şi salutări şi Mayei de la noi!

Comments are closed.