poveşti de adormit pisica

vultur olog

întâi porneşte muzica te rog ! winking

îmi imaginez adesea că ştii cine sunt, cu toate că nu îţi vorbesc niciodată despre mine, nici atunci când mă doare capul şi nici atunci când îmi vine să râd fără motiv, dar tu mă ghiceşti, de fiecare dată tu mă ghiceşti, mă vezi cu sufletul tău care ne încape pe amândoi. mă tem însă că mă vezi prea frumoasă.

eu spun: ” ea venea spre tine alergând, sunând din mărgelele şoldurilor, purtând în coşul sufletului şi zâmbet dar şi dorinţă. părul ei nedomolit de vânt îşi risipeşte săgeţile întunecate iar aripile, o, aripile ei sunt însăşi rochia care o îmbracă urmându-i linia de clepsidră prin care dorul curge mereu dinspre tălpi spre inimă, ca o iubire răsturnată, imposibilă, indestructibilă”

ea venea însă cu paşi mărunţi, abia mergând, sprijinindu-se în privirea-i obosită ca într-o cârjă. în coşul mare, care aproape că îi rupea mâna cu greutatea lui, cartofii se sărutau de ochii lumii, aproape siliţi, cu o legătură de morcovi. peste dorul din suflet ea îşi pusese o basma mare, roşie, înflorată şi în gând i se rotea o singură întrebare, ca un vultur olog de-o aripă: “oare o fi proaspăt rasolul ăsta?”

îţi imaginezi adesea că ştii cine sunt. îmi trimiţi cărţi poştale de prin lumi pe care nu le cunoaştem niciunul şi pe spatele cărora îmi scrii cu cerneală invizibilă câte un sărut pe care mi-e tot mai greu să îl descifrez printre aburii oalei de pe aragaz, singura care mă ţine să nu cad, contact încins cu realitatea. fierb în ea cu încăpăţânare, cu o obsesie vecină cu nebunia, toate lacrimile mele de dor şi nişte legume. rasolul nu, pentru că nu mi s-a părut îndeajuns de proaspăt. le fierb şi mă uit la ele de parcă o mare taină se desluşeşte acolo, iar dacă mă chemi cumva, nu sunt atentă, nu te aud.

în mod cu totul şi cu totul ciudat, am observat eu de la o vreme, legumele se dizolvă, dispar, dau bir cu fugiţii, spală putina cum s-ar spune, aşa că trebuie să ies iarăşi în lume, la piaţă. trag blugii pe mine, anticii mei blugi şi un tricou oarecare, deşi cred că este unul de-al tău, chiar dacă nu ştiu cum arată tricourile tale. iau coşul lăsat lângă uşă şi un pumn de mărunţiş, sperând să îmi ajungă şi ies.”să nu uit de ceapă!” îmi scriu în gând, pentru că ceapa mă face întotdeauna să plâng.

în urma mea un vultur olog râde şi te aud ca prin vis: “eşti aşa de frumoasă! tu cu aripile tale care ne încap pe amândoi şi de care îmi este dor. pune o dată ciorba aia pe masă, doar ştii că te iubesc!”

mă tem însă. atunci când pun faţa albă de masă, tacâmurile şi solniţa cu sare, farfuria aburindă şi pâinea în feliile ei rotofeie, mă tem că într-o zi vei uita numele meu.

textul este cea de-a şaptea poveste din ciclul celor de adormit pisica

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

1 thought on “vultur olog

  1. Mmmm, am scris, am sters, am scris, am sters, acum tac (si tai o ceapa, ca sa aud gluma lui favorita: “Nu plange, iubito, ca nu plec nicaieri!”winking

Comments are closed.