poveşti din labirint

pescarul meu de lună

noaptea, pe când râul meu este adormit şi curgerea îi este mai domoală, căci şi timpul are răgazul lui de somn, de odihnă, el se ridică nevăzut dintre ape, umbră purtând pe umeri o mantie de umbră, ce desface încet perdelele de întuneric şi trece neauzit printre sălciile adormite şi ele, cu frunze la ochi deşi nicio geană de lumină nu le atinge.

ascuns între falduri, pare el însuși o imensă glugă prin iarba înaltă, un contur abia ghicit, ca o părere care trece fugar, fără să o poţi reţine, iar în urma lui râul îşi adună apele peste golul rămas ca şi cum şi-ar acoperi o vagă şi întâmplătoare nuditate, curgând apoi mai departe, în somn. omul, căci om îl intuiesc a fi, fără să îmi dau seama însă dacă este femeie sau bărbat, păşeşte mai departe prin decorul întunecat ca şi el, fără să privească în spate şi fără să se depărteze cu adevărat de râu, ca şi cum i-ar însoţi firul pe margine sau, poate, ca şi cum apele din care s-a ridicat ca o noapte în noapte, l-ar chema mereu înapoi, desenându-şi matca pe urmele lui, la o distanţă de câţiva paşi.

omul continuă să meargă în noaptea care parcă s-a oprit şi ea în ceasornicul inimii urmărindu-l de acolo, de la intersecţia secundarului cu minutarul, curioasă. şi îl văd aplecându-şi privirea înspre pământ căutând ceva numai de el ştiut. atinge cu ochii o floare şi floarea se desface în somnul ei de petale. atinge cu glezna un fir de iarbă şi iarba sună lin o chemare la care toate celelalte surori verzi răspund ca într-un concert al recunoaşterii. atinge cu mâna o piatră şi piatra se desface în particule mici, nisip fosforescent luminându-i pentru o clipă zâmbetul. omul merge mai departe. apele îl urmează ca nişte câini din sticlă topită, noaptea îl poartă în braţele ei ca un scut, ca o umbrelă mare, iarba continuă să cânte, florile se nasc şi se desfac în potire mai mari, mai multe, sălciile îşi dezleagă ochii a lacrimă, pietrele se fac candele aprinse şi torţe luminând, râul începe să cânte la rândul lui tot mai învolburat, mai aproape, tot mai aproape, aruncând câţiva stropi pe mantia lui şi pe cer apar primele semne ale zorilor de zi dezlegând limbile amorţite ale ceasului.

liniştea pare să explodeze atunci când el se întoarce cu faţa spre ape. nu, nu i se vede chipul, dar în mâna pe care o duce la inimă simt lucirea unui obiect găsit, îndelung căutat, aşa cum simt zâmbetul lui ca o îmbrăţişare ce mă recunoaşte deşi sunt sigură că nu mă vede de fapt.

atinge cu piciorul apele care se desfac, care îl primesc generoase înainte ca primele semne ale dimineţii să apară, înainte ca lumina să se trezească pe deplin. într-o secundă fragilă ce desparte noaptea de zi el dispare, iar ochii mei până atunci adormiţi se conturează a trezire, fără să-mi pot aminti nimic din noaptea abia stinsă ca o lustră devenită inutilă acum.

în mâna mea dreaptă, cea pe care o ţin sub pernă, în căuşul ei mic și copilăresc, o nouă literă luceşte, încă una, copleşitoare în frumuseţea ei şi mă întreb ridicându-mă din pătuţul meu, dacă nu sunt totuşi prea mică, mult prea mică pentru acest imens dar, pescarule.

o să te întreb asta când ne vom întâlni.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

32 thoughts on “pescarul meu de lună

  1. Iar m-am pierdut intre ape si m-am culcat in caus de palma…intr-o “secunda fragila ce desparte noaptea de zi”.
    Scrie, draga mea! eu sunt prea batrana sa o fac. imi place insa in nestire rotirea ta de cuvinte!

  2. Când îl întâlneşti, spune-i să ia cu el şi o pisică happy Şi nouă ne place noaptea, şi luna… Pisica o să-l aştepte în fiecare seară pe malul apei, o să toarcă fericită când o să-l vadă ieşind din undele învolburate… şi o să-l călăuzească spre comori necunoscute oamenilor! happy

  3. Fermecator… happy Deci despre asta era vorba… ca eu ma apucasem sa-ti rascolesc sertarele sa-l gasesc pe pescarul asta de luna.

  4. poate nu inteleg toate tainele ascunse in cuvintele tale, dar imi place sa ma las purtata de ele, leganata in ritm de ape, umbrita de pescarul care transforma natura pe unde lasa urme. imi lasi un gust placut in minte si o liniste in inima…
    zi frumoasa!

  5. rokssana, nu ştiu dacă frumos… dar ştiu că eu trec de pe o margine pe alta a rîului numit viaţă, din imaginar în real şi invers. winking

  6. redsky, e simplu. atunci când nu cauţi să înţelegi, vei vedea că ceea ce am ascunns nu este e fapt ferit vederii. o zi bună şi ţie.

  7. Psi frumos,

    mi-a placut fiecare rand, dar si mai mult mi-a placut ultima propozitie.
    Faptul ca va exista o intalnire reala, imi confera mie siguranta ca povestile superbe pot face parte din realitate, la fel ca cele cotidiene.
    happy

  8. lotusel, pescarii de lună sunt, pentru mine, acei oameni care aduc binele în viaţa mea. nu ştiu dacă merit prietenia lor, dar ştiu că ei există în viaţa mea, sunt puţini şi… speciali.

  9. virusache, m-am liniştit. credeam că mă traduci cu vreo monică levinsky, după ce te lăsasem, tocmai, să-mi faic poze în spumant… 😆

  10. Dragă Psi, află că nu dorm noaptea , ceea ce n-am pățit niciodată în timpul celor 16 ani de școală, ca să mă gândesc, eu profă de mate, la temele propuse de voi. Sunt de râsul curcilor. Așa că, te superi sau nu, sper că ai spiritul tânăr cum reiese din toate postările tale, nu doar îndrăgostită de ochi albaștrii și plină de reverie, și ,ca urmare, un simț al umorului dezvoltat pentru că o să ai ca temă draga mea , în fiecare postare , câteva dialoguri. Cu tine sau cu cine vrei tu.

    După câte observi, sunt rea.
    Dacă ești prea indulgentă elevul, ca orice elev, promit să povestesc cânva, trage chiulul.

    Te pup cu mult drag.

  11. 😆 😆 😆 nu pot să cred, carmen! nu pot să cred că ţi-am distrus nopţile cu temele noastre. este doar o joacă, ştii, nu? eu o să încep prin a trage chiului de la dialoage… cu siguranţă!

  12. Ce frumos “şlefuieşti” tu cuvintele, dragă Psi!
    “…pe când râul meu este adormit şi curgerea îi este mai domoală, căci şi timpul are răgazul lui de somn, de odihnă…” – mi-a plăcut atât de mult! Iar întâmplarea în sine, mă duce cu gândul la “călătoriile” nocturne ale pisicilor, căci ele “văd” atât de bine în noapte, chiar şi lucrurile…nevăzute.
    Chiar dacă am ajuns mai târziu pe aici (of, timpul ăsta care nu ne mai ajunge), citesc cu multă plăcere fiecare cuvânt scris de tine. Şi-aştept (şi te rog!) să mai scrii.
    O zi frumoasă, dragă Psi! happy

  13. Am agatat luna in carlig si pescarul l-am facut momeala. Noembrie ma pregateste de frig si aerul miroase a iarna. Iti multumesc ca scrii.

  14. radu, eu îţi mulţumesc pentru vizită şi sper să mai vii pe aici. astăzi am fost în preajma munţilor, de fapt ceva mai aproape de ei decât de obicei- aşa ar fi corect exprimat- şi da, se simte iarna pe creste. e bine! big grin

Comments are closed.