cuvinte din trecut (5) -mâine

ajunsă la ediţia a cincea, joaca inventată de tibi, aceea de a reposta ceea ce am scris demult, vă aduce de la mine un text scris în data de 17 august, anul trecut aici

trăim fiecare zi a vieţii noastre cu împlinirile şi dezamăgirile ei, cu ritualurile şi surprizele ei, visând la mâine.
suntem astăzi de cele mai multe ori grăbiţi şi ocupaţi, focusaţi şi prinşi în dead-line-uri, îndeplinind câte un target inventat ieri pentru mâine.

în goana noastră suntem prea egocentrici, prea absenţi, prea departe. mult prea departe de cei care ne aşteaptă zâmbetul, întoarcerea, îmbrăţişarea.

tresărim uneori, în miezul unui gând ce ne aminteşte de omul drag, de mama, de bunica, de cel mai bun prieten. şi ne tot promitem că mâine îi vom căuta. numai că mâine nu este obligatoriu, nu este o certitudine.

pe axa timpului nostru, singurele certitudini sunt ieri şi astăzi. mâine este doar o promisiune spre care alergăm, pe spatele căreia punem prea multe visuri.

nu spun că a trăi cu gândul la viitor este greşit. o existenţă searbădă, la voia întâmplării, fără repere şi fără destinaţie este o viaţă netrăită. o înşiruire de zile care nu au scop, nu aduc nici evoluţie, nici satisfacţie.

dar a trăi astăzi alergând după mâine sau a trăi astăzi aşteptându-l pe mâine? cum este corect? alergând înseamnă că mâine este o condiţie modus ponens a existenţei noastre; aşteptându-l pe mâine înseamnă că recunoaştem caracterul finit, limitele de început şi de sfârşit ale vieţii.

începutul îl ştim cu toţii. îl purtăm în acte şi în calendare de suflet, îl declarăm, îl sărbătorim sau nu. copii fiind, privim cu jind la anii maturităţii, maturi fiind, ne este dor uneori de copilărie.

sfârşitul este necunoscuta din ecuaţie, sabia lui damocles care îl poate reteza oricând pe mâine.

ştim asta, o ştim foarte bine, dar simţim cu adevărat că suntem muritori doar atunci când viaţa ne mai dă câte o lecţie. o lecţie dureroasă, când pierdem pe cineva drag sau când boala devine o luptă la capătul căreia ziua de mâine devine doar speranţă. şi pentru care căutăm disperaţi contururi de dar.

pentru mine ziua în care am simţit dureros că suntem muritori a fost ziua în care inima mamei mele a obosit. clipele de coşmar care au urmat, singurătatea în faţa durerii, lacrimile ascunse în baie şi neputinţa de a face mai mult, ruga nerostită din sufletul meu: mamă, nu pleca, mai am atâta nevoie de tine! toate acestea mi-au deschis ochii şi-am înţeles atunci ce nu voiam să văd: şi părinţii obosesc câteodată, şi peste ai noştri, cei dragi, se adună anii.

mama nu a plecat, dar am învăţat că mâine este un dar, nu o certitudine.

privesc de atunci mai atentă în jur şi îmi iau răgaz să le spun mai des celor dragi cât de mult înseamnă pentru mine. mai greşesc uneori, căci e greu să te desprinzi de vechi obiceiuri, mă mai întorc uneori la astăzi, acum, ca la începuturi.

ieri să vă fie dulce amintire, astăzi o binecuvântare, iar mâine, cel mai frumos dar.

cuvinte din trecut veţi găsi şi la: tibi, grişka, dagatha, sara, vero