despre oameni şi poveştile lor

câinele de iasomie şi de umbră

mă întorc de la piaţa de vechituri purtând însă în nări mirosul acela dens, de trecut prăfuit şi de inutil. mă întorc fără să-mi amintesc de fapt ce căutam acolo, de ce îmi pierdusem o zi întreagă prin mulţimea de lucruri şi oameni de care nu mai are nimeni nevoie, de ce îmi otrăvisem sufletul cu un miros rânced şi putred, eu care aş putea să recunosc de departe şi cu ochii închişi mirosul tuturor florilor care te însoţesc şi pe care altfel nu le cunosc.

pe strada altă dată plină de oameni, îmi pare că astăzi nu mai trece nimeni, ba chiar şi casele par că s-au pornit şi ele mai la stânga şi mai la dreapta străzii, mutându-se greoi şi lăsând în asfalt rănile adânci ale ruperii, rană de pământ şi beton de care trebuie să mă feresc cu grijă, ca să nu mă înghită în hăul ei.

mirosul acela însă îmi sfâşie nările, sufletul, urmându-mă ca un câine inutil de credincios, mă însoţeşte ca o a doua umbră, strivind-o pe cea dintâi, solara, astfel că atunci când mă întorc, de fapt cu coada ochiului stâng numai, nu regăsesc ştiuta, întunecata şi mica mea umbră, tivită cu soare pe margini, prelinsă din mine tăcut ci numai un câine cu ochii roşii care mă priveşte rânjind. îi curg balele de venin peste blana din care curg nesfârşite râuri de zoaie, iar în burta lui mare, gata să se spargă, abia mai pâlpâie ca o mică flăcăruie, umbra mea.

mă tem, recunosc că mă tem şi să fug, dar şi să rămân în calea acestui monstru fetid care mă urmează cu o fidelitate stranie, necerută, digerând placid mica mea umbră, pe care o aud aproape cum se descompune, cum se dizolvă în secreţiile lui ca o aspirină într-un pahar cu apă. mă tem că de-aş fugi, câinele de umbră m-ar ajunge din două salturi, aruncându-şi peste mine vălul infect, dar asta s-ar putea întâmpla foarte bine şi dacă rămân nemişcată, la niciun pas de el.

ne privim în tăcere şi parcă o clipă, una singură, nu mai tremur, renunţ să cred că ceva rău este pe cale să vină şi în taina aceasta care ne încape pe amândoi simt în jur venind de nicăieri şi de pretutindeni, din mine însămi mai cu seamă, mirosul drag, ştiut al florii de iasomie în zori, atunci când îşi desface petalele somnoroasă. închid ochii a zâmbet, a abandonare, vibrând, regăsind în calea mea toate florile, chiar şi pe cele neştiute, chiar şi pe cele care se pleacă în calea ta.

deschid ochii. pe strada inundată de soarele blând oamenii îl sărută pe gură pe septembrie şi în faţa mea, pe umbra prelinsă din mine pe asfaltul cald stă un câine de iasomie ce ţine o floare în dinţi. zâmbesc.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

23 thoughts on “câinele de iasomie şi de umbră

  1. Mi-a plăcut tare mult câinele tău de iasomie! Ai aşa o imaginaţie grozavă! Mi-l şi închipuiam aievea pe câinele de umbră cel fioros, atât de bine descris.
    O sâmbătă frumoasă, cu parfum de iasomie! happy

  2. Doamne, psi! un câine de iasomie!!
    Ești de-a dreptul extraordinară!!
    Toarce septembrie vise de aur stins..
    p.s.când mă aștern de pe drumuri, o să mă prind în șiragul vostru cu metafore!!
    o zi frumoasă îți doresc!

  3. like!
    o obsesie înfruntată devine dintr-un monstru canin cu ochi roşii de turbare un căţel sfios de iasomie cu floarea frumos mirositoare, în botic. frumos…

  4. happy Sa mi te tii departe de mirosurile rele (ai si pe platforma asta spam? happy ) Numai mirosurile placute sunt in stare sa profeteasca gesturi frumoase precum cel al florii intre dinti.

  5. alex, câinele este cam aşa:
    “doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
    una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
    una foarte de sus, aproape rupta
    în infrigurata, neasemuita lupta” (nichita stănescu) totul este cum îl priveşti.
    virusache, e bine de ştiut. mulţam.
    gina, când poţi, când vrei … happy mulţumesc mult.
    vero, ceea ce am făcut şi eu la tine, ba chiar eu am privit cu jind la pantofiori. winking
    scorpio, cum i-am spus şi lui alex, depinde cum priveşti….
    carmen, poate că freud ar fi conchis sec că fiecare oglindă are două feţe. nu ştiu, zic şi eu! happy
    tibi şi eu like ce ai scris. şi te mai plângeai aseară că nu ai şlefuit, ohooo… şi încă cum!
    lora, am mai mult decât un spam! personajul anonim care ne-a intoxicat blogurile multă vreme a fost poftită frumos afară, dincolo de porţile acestei lumi, acolo unde îi este locul. şi sper să nu mai intoxice pe nimeni…

  6. valentina, jasmine, la reigna… winking
    cita, nu, chiar nu… sunt doar un simplu om ce iubeşte cuvintele, atât. surpriseops:
    lotusica, am scris fără să mă gândesc la ceva anume. de când maya îmi doarme în braţe dimineaţa, pare mai simplu.

  7. draga mea Psi, câinele acela de iasomie și de umbră este…o invenție genială happy
    iar felul în care îți activează simțurile…se simte până aici happy

  8. dagatha, dacă se simte e bine… e ceea ce mi-am dorit. happy
    jorji draghe, şi gispy e tot de iasomie? că atunci se explică de ce mie, felionasă fiind, îmi place de dânsul. winking pup u!

  9. Mi-a placut tare mult cum ai scris”oamenii îl sărută pe gură pe septembrie ”
    Saptamana asta a fost prima de scoala si tare obositoare pentru mine si imi pare atat de rau ca nu am scris nimic la duzina,dar ma revansez sapt viitoare.Mi-au placut cuvintele,mi-au adus aminte de castani cu frunze galbene si miros de struguri.

Comments are closed.