poveşti de adormit pisica

perla

ţi-am spus cândva o poveste despre fetele şi perlele lor. mai ştii oare? îţi spusesem atunci că fetele, la vremea naşterii lor, poartă fiecare în adânc câte o perlă. aşa se nasc, cu ea lipită de suflet, dar nu le spune nimeni, niciodată, ce poate să facă această piatră de lumină. oare pentru că nu mulţi o ştiu şi prea puţini o văd? fetele cresc purtându-şi perla ca pe un secret cunoscut, însă lor neştiut. fetele se joacă cu păpuşile lor de plastic, merg la şcoală cu şorţuleţele lor mici, desenează flori colorate pe asfalt, cântă cu vocile lor cristaline şi cresc. devin ca peste noapte tinere femei, stângace şi nesigure, flori în mugur, fragile şi atât de sfioase. apoi, într-o zi, pe când lacrimi le tivesc genele, fetele simt perla mişcându-se în locul ei şi înţeleg că aceasta este dorul lor, cel pe care îl vor purta înflorit toată viaţa. dorul care mistuie, care arde, care cheamă, care supune şi care eliberează.

tu mi-ai zâmbit atunci cald şi mi-ai spus printre valuri de fum că nu, nu-i aşa, că povestea este cu totul alta: fetele mici se nasc în miezul de perlă, acolo dorm, acolo se joacă şi respiră, acolo râd cristalin pentru întâia oară, ca într-un cocon, iar atunci când cresc, atunci când devin frumoase, mai frumoase decât perla ce le ţine în coconul cald, aceasta păleşte şi se stinge încet, ca o coajă de fruct, ca o piele rămasă prea mică. iar dorul, aşa mi-ai spus, dorul îl poartă bărbaţii pe tâmplele lor, cele cu care înfăşoară adesea şi ochi, dar şi coapse şi care face ca orice femeie să strălucească.

am zâmbit şi eu, dar căutam deja pe trup semnele căzute ale celei ce mă ocrotise neştiut cândva, căutam mai cu seamă în ochii tăi semnele dorului ca să pot crede cu tărie.

ştii, nu ţi-am spus niciodată, dar mi se întâmplă uneori ca din arsura sărutului tău să-mi înflorească o lumină, a ta. merg pe stradă, în autobuz, printre oameni sau pe trecerea de pietoni, semnez contracte şi iau decizii importante şi dintr-o dată, în toiul a orice fac, fără să ştiu cum, trebuie să mă opresc, trebuie să mă aşez, trebuie să respir puţin: un nou sărut îmi înfloreşte pe umăr, pe spate, în căuşul genunchiului, pe albul gleznei stângi, pe inimă.

şi atunci, cu ochii tiviţi de lacrimi, strig că mi-e dor de tine. sunt sigură că mă auzi pentru că altfel nu te-ai opri din semnarea unui contract important, din ridicat castele şi munţi, din dirijat circulaţia  şi trecut în revistă marile armate ale gândului. pentru că da, trebuie să te opreşti atunci din ceea ce faci. pe mâna stângă, pe unul dintre genunchi, pe torsul tău ori pe locul unde doarme uneori cravata, pe talpa piciorului tău înfloreşte mare, vie, o perlă, semnul de dor.

la capătul celălalt al lumii eu te aştept. te voi recunoaşte cu siguranţă: ţii în mână un şirag care îmi aparţine şi în miezul ei mare, albă, ea, sfera. iar atunci când luminile oraşului se închid în palmele mici ale nopţii, când totul se adună în culcuşul moale al odihnei şi liniştea îşi piaptănă pletele peste frumos şi urât deopotrivă, eu las fereastra deschisă şi acolo îmi pun inima. dacă vii cumva, ea să îţi lumineze calea.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

20 thoughts on “perla

  1. ” eu las fereastra deschisă şi acolo îmi pun inima. dacă vii cumva, ea să îţi lumineze calea ”
    Psi….trebuie sa vina, e deja indelung asteptat, indelung visat…
    Frumos, frumos le-ai asternut tu. Frumos tare.

  2. De ce vor fi curgând oare, nestăvilite , lacrimi de dor., de vorbe, de mirare, de neliniște??
    Ai scris minunat, psi!!

    Te chem într-o plimbare, poate culegem perle ascunse în valuri!

  3. Ce frumos… !
    Auzi? Ştii care-s perlele mele preferate? Alea pe care le face palinca proaspăt turnată în păhărel. hihhihi
    Te pup, perlato! Să ai o zi frumoasă!

  4. lotusica, din ce am scris până acum, el încă nu a venit, chiar dacă este de fapt mereu acolo. nu am uitat însă finalul propus de tine… happy
    gina, mulţumesc. vin negreşit.
    jorji, perle de jinars? 😆 buuun aşa….
    anowen, unele perle vor rămâne mereu intacte. mereu vor fi aşa.
    dunia, textul a fost scris cu multe zile în urmă. realitatea este că astăzi sunt doar obosită. am obosit să aştept toamna sau ea pe mine.
    diana, da, este o scrisoare. toate “poveştile de adormit pisica”, cele publicate deja aici, dar şi cele care încă nu au apărut aici sunt nişte scrisori imaginare de dragoste. iniţial a fost un joc, acum este un fel de serial de miercuri…

  5. Dorul din sufletul unei femei, asemeni unei perle…Mi-a plăcut tare, tare mult compunerea ta de azi! Scrii tare frumos.
    O zi minunată, dragă Psi! happy

  6. cita, de la tine chiar şi tăcerea este un dar imens. îţi mulţumesc mult de tot.
    altcersenin, draga mea… big grin mă bucur tare mult când laşi câte un semn pe aici, om bun.

  7. Destul de puternic, dar…mai bolovănos! În niciun caz nu are delicateţea şi gingăşia unei …perle. Dar şi pietrele au frumuseţea lor! happy

  8. virusache, mulţămim dumitale pentru clip, gând, frumos… surpriseops:
    rata, se pare că te-au chinuit măi, când erai mic! 😆
    alex, o să te contrazic. şi bărbaţii au exact acelaşi amalgam de emoţii, de trăiri ca şi femeile, aşa cum şi perla tot o piatră este.

  9. scrierile tale ma emotioneaza, imi amintesc ca undeva prin piept am ceva care se intampla sa si bata… imi plac mult scrisorile tale, sa nu te opresti!

  10. Eu n-am să te contrazic, ştii tu mai bine ce spui.Într-adevăr, au acelaşi amalgam de emoţii şi trăiri. Dar rămân la impresia că cei mai mulţi sunt mai “bolovănoşi” (în împărtăşirea acestor emoţii), decât gingaşele femei. Bine, nu toţi happy
    O zi bună!

  11. redsky, nu numai că nu mă opresc dar vor face parte din cărticică… promit. mulţumesc.
    alex, generalizările nu sunt bune. de aceea te-am contrazis puţin. winking

Comments are closed.