poveşti de adormit pisica

spun nopţii

spun nopţii că mi-e dor de tine şi ea râde. îi spun că aş vrea să îţi văd chipul, să te ating, să te desenez cu ochii mei măcar o dată, aşa cum eşti, nu aşa cum îmi imaginez eu. dar tu îmi spui că nu, nu e bine. “e păcat, dragostea mea! s-ar rupe vraja şi ne-am pierde unul de celălalt.” şi-atunci stau cu ochii lipiţi de noapte, cu mâinile goale stau, tânjind să îmi fie aşa cum nu au fost vreodată: pline de tine.

undeva, departe, nişte mâini mici de femeie te cheamă, te ademenesc. în cătuşele lor te laşi prins, eliberând din tine toţi demonii, aceia care, mereu flămânzi, îşi ostoiesc foamea şi setea nebună cu trup de femeie. aceeaşi ori alta? niciodată nu ştiu. tu îmi desenezi nopţile tale ca şi cum zeci de femei te aşteaptă prin lume, porturi solitare în care tu alegi să fii prins, captiv de o clipă, de o încleştare care te ţine astfel în siguranţă, departe de mine.

spun nopţii că mi-e dor de tine, mie, cea niciodată aflată în calea ta. dar ea îmi pune bandaj de întuneric pe gene, din şoaptele tale: “nimeni nu mă cunoaşte mai bine decât mă cunoşti tu!” şi adorm somn pustiu şi amar, somn de dragoste neîncepută, somn fără visuri şi cu visuri prea multe, pe care le ţin pe genunchii aduşi la gură. ca o pasăre fără aripi sunt, rătăcită într-un pătuţ de copil, incapabilă să mai zbor.

undeva, departe, mâinile tale taie aerul nopţii în două, perdea groasă şi densă ce te separă de mine. în pat mereu străin şi mare tu chemi şi alungi somnul cu spaima că nici în vis nu-ţi voi veni, aşa cum m-ai pus ca pe cărbuni încinşi să-ţi promit. iar eu mi-am pus jarul lor tot pe suflet şi am promis că nu, n-am să vin pentru că sunt deja acolo, cu tine, indiferent unde îmi va fi trupul.

spun nopţii că sunt fără de tine şi că doare, iar noaptea plânge cu lacrimi mari pe fereastră. şi ştim amândouă că aşa va fi mereu, răsucire. într-o cameră goală, în care nici eu parcă nu sunt, nimic nu respiră, nimic nu zvâcneşte. de cealaltă parte a cărămizii ce abia îmi ţine trupul să nu cadă, se aud râsul unui bărbat şi fâşiile de mătase fremătând în nod nou, cald, blând ca o promisiune pornită spre împlinire, aşa cum numai femeile care se văd dorite pot să facă.

zorii mă găsesc uscată ca o coajă de pâine. mă desprind din noapte ca şi cum aş fugi de mine. calc peste primele pietre ale zilei, colţuroase şi atât de reci, ţinându-mi inima în mână, ceas stricat a cărui cheiţă am rătăcit-o pe undeva şi care arată o singură oră a unei singure zile. mă clatin cu genunchii moi, mă ţin de pereţii imaginari şi în loc de urlet îmi lipesc un zâmbet pe gură, la întâmplare.

în bucătăria mică, un bărbat face cafeaua. altul, mereu altul.

textul este cea de-a cincea poveste din ciclul de miercuri, numit poveşti de adormit pisica

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “spun nopţii

  1. Frumos ai scris Psi. Frumos si coplesitor.
    Abia astept sa vina ziua acea, pentru ca eu asa imi imaginez ca va veni si o astfel de zi, in care ea il va stii cu adevarat pe el.
    Asa cum si Psyche curioasa de chipul lui Eros, a riscat totul pentru a vedea cine este cel pe care-l iubeste. Legenda spune ca cei doi au trait fericiti intru eternitate. Asa ca, poate si ea- cea din povestirea ta, va trai fericita alaturi de el, mereu. In realitate si intru eternitate happy

  2. Psi, ai pup iu, draghe! uof duamni, cum am putut să uit? mă duc să stau la colţ pe coji de nucă fro juma de oră. sad

  3. Ah, pisi, lunatica si eu! Deci a ei era bucataria cu barbatii mici in ea? Pai era tot altul si altul ca sa nu-l chinuie pe unul si acelasi. A distribuit corvoada facerii de cafea in mod absolut nepartinitor. Bucataria e totusi prea mica pentru ea.

Comments are closed.