poveşti de adormit pisica

sfârşitul verii

se duce vara şi dacă mă întrebi ce-aş vrea să iau înapoi din toate nopţile ei toride, pe care ni le-am dăruit unul celuilalt, nemaiştiind prea bine care şi cui aparţine, ale noastre împreună fiindu-ne, ţi-aş cere înapoi o singură clipă, doar una, cea fără de care nimic nu aş mai putea să îmi amintesc, nimic nu aş putea să duc mai departe. şi ar trebui atunci să te rog: învaţă-mă trupul tău, trupul tău de bărbat, pe care astăzi, acum, aş putea să-l desenez cu ochii legaţi, cu mâinile şi minţile prinse, doar din frânturi de gânduri, doar din tresăriri ale sufletului, foc mocnit în adâncul adâncurilor, ce iese la suprafaţă doar pentru a se dărui, urmând calea aşa cum tunetul urmează fulgerului.

clipa aceea în care, văzându-mă în ochii tăi, eu ştiu cu tărie, cu durere, cu bucurie: toate cheile mi s-au prins de încheietură, ba chiar şi lacătele se înmoaie de bună voie, ca într-o abandonare, cătuşele plâng de dorul captivului în vreme ce lumina se albeşte tot mai mult, arcuindu-se, dizolvându-se, coborând în spirale lungi.

clipa mea de căprioară cu coapse fremătând, recunoscându-se în foame egală privirii tale de lup alfa, pe aceea o vreau. închisă într-un căuş din lemn de cedru, ca pe un păcat am să o port cu mine, semnul legări şi dezlegării mele, semn de început şi de recunoaştere, semn de întreg ce nu poate fi pus la îndoială.

abia apoi va veni lumea să ne încapă cu rosturile ei, abia apoi, repetând darul, iar şi iar, voi recunoaşte în tine jumătatea mea, solarul meu cel fără de care nopţile mele de femeie nu ar avea nici cale şi nici rost.

căci pentru a fi în carnea şi în sângele tău clocotind, va trebui să trec prin toate semnele de întrebare ale firii, învăţând să fiu în albastru şi în întunecare, eu însămi, nu căprioară speriată de umbrele pădurii, aşa cum mă credeam a fi, ci lupoaica ce aleargă alături de tine prin lungile stepe, ştiind că nu există nimic interzis în vânătoarea aceasta a noastră, că legile ei sacre ne fac să ne fim noapte şi zi, tăcere şi rostire, alb şi negru, apă şi foc, început şi sfârşit.

clipa aceea în care ochii tăi m-au dăruit mie însămi este tot ce îmi doresc din vara noastră. pe toate celelalte le vom trăi ca pe nişte amintiri, ca pe nişte promisiuni, de la capăt, urmând focurile, trecând podurile de lanţuri ce străjuiesc văile întunecate, până când nimeni şi nimic n-o să ne mai deosebească.

se duce vara, şi ce dacă?! în ochii tăi de dimineaţă şi de rouă mă recunosc fiind deodată cu tine, sfâşiind aerul cu răsuflarea rece, ca pe o carne, ca pe o miere, potolind setea şi foamea pe care astăzi mi le cunosc, mi le recunosc. şi în zâmbetul meu de floare ne-ncepută o nouă noapte înmugureşte, bob de sânge şi de promisiune, pentru că ….cea mai frumoasă femeie a lumii este cea care se priveşte în ochii bărbatului ei, cel  care iremediabil, definitiv, o iubeşte.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

19 thoughts on “sfârşitul verii

  1. Psi frumos, crezi ca e posibil sa existe, aici in lumea noastra a muritorilor, un barbat care iubeste iremediabil, definitiv, o femeie ? Si o femeie care sa-l iubeasca la fel ?

    Ai scris incredibil si tulburator.

  2. frumos si parca foarte intim….”cătuşele plâng de dorul captivului în vreme ce lumina se albeşte tot mai mult, arcuindu-se, dizolvându-se, coborând în spirale lungi.”

  3. hmm, amintiri, amintiri… ce-ar fi viata asta fara intoarceri blande in trecut, fara tristetea tocita de vreme, doar cu bucuria trairii catorva clipe care fac cat o viata?
    frumoase trairi…

  4. Avem tendinta sa uitam sa apreciem ceea ce am primit de la viata, dar uite asa cu oameni care scriu frumos ca tine ne amintim si zambim subtil pe dupa monitoare fixand in taina gandului mana cea mai draga in mana noastra. O saptamana cu bucurie!

  5. “cea mai frumoasă femeie a lumii este cea care se priveşte în ochii bărbatului ei, cel care iremediabil, definitiv, o iubeşte.”Oare exista perfectiune? Iar ai ars, cand ai scris…

  6. psi, ai scris ca o cizma. o cizma inalta, mulata pe gamba, singurul accesoriu pe care-l purtai in acea noapte. 😆
    mie mi-ai creat imaginea fecioarei care s-a daruit pentru prima oara si care are in ochi acea pofta flamanda care ramane pentru ca i-a placut si pentru ca mai vrea sa retraiasca acea durere placuta inca odata si inca odata. o fecioara careia ii e rusine sa recunoasca, dar ii e greu sa se desparta de trupul lui gol.

  7. Nu stiu cum ai facut de ti-a iesit carnalul, diafan, dar in mod sigur ti-a reusit. Ai imblinzit trivialitatea si-ai metamorfozat-o-n arta. Scrierea asta-i ca un buchet de trandafiri, de-un rosu obscen, ambalat in mod delicat intr-un celofan transparent. winking

  8. frumoasa vara, frumoasa iubire, minunata rtire de cuvinte!
    Imi lipseste timpul de comentarii dar totusi nu puteam trece peste asa ceva! Bravo!

  9. Am fost puţin plecat şi…uite ce-am aflat aici la tine! Foarte frumoase cuvinte şi pline de emoţie, ce fac inima să freamăte cu putere…
    Îţi doresc o zi minunată, dragă Psi! happy

  10. traiesc cu tine visul, ca tare frumos scrii, si destul de sugestiv, ca imagine, ca traire, intensitate. ritmul frazei ma cucereste, plec cu tine pana la capat, si mai vreau…

  11. am vrut sa postez la mine pe fb, dar nu mi-e iesit pasenta. cu tehnica stau mai prost, adica ma descurc mai greu. am apasat autentificare, insa nu mi l-a postat, m-a trimis in alta parte. asta e!
    te pup!

Comments are closed.