poveşti de adormit pisica

ai fost aici?

m-am trezit de dimineaţă cu o ciudată senzaţie că ai fost aici, că mi-ai vegheat somnul şi noaptea cu ochii tăi de noapte şi tăcere, că mi-ai învelit visurile cu tonuri de albastru şi de linişte, o linişte făcută căuş. ba mai mult, pe când îmi dădeam formă genelor, am văzut limpede cum se ridică de pe umărul meu umbra mâinii tale.

ai fost aici? – nu îndrăznesc să întreb pentru că ştiu deja, mi-ai spune că nu, deşi acolo, în adânc, printre coaste, dorinţa ne este aceeaşi: am fi vrut amândoi ca tu să fi fost aici; eu să stau cu genunchii la gură, învăluită de braţele tale, iar tu să mă priveşti mult, tăcut. ţi-aş fi spus atunci că îmi este dor de tine şi tu mi-ai fi spus că ştii deja asta, că nu este nevoie să spun nimic din ce nu trebuie rostit.

deschid fereastra şi las ziua să-mi intre în casă, deşi ea intră oricum, fie că vreau, fie că nu, aşa că mă străduiesc să-i zâmbesc, nu foarte strâmb, cât înghesui în poşetă pudriera şi telefonul: pe prima nu o folosesc niciodată, dar îmi place să ştiu că am, că o am, dintr-un palid şi inutil acces de cochetărie (dacă, de pildă, vei veni într-o zi şi mă vei găsi cu ochii plânşi aş putea, cred, să fug până la cea mai apropiată baie şi să estompez cu un puf semnele dorului) iar telefonul, ei, el sună întotdeauna prea mult, căci oamenii au mereu ceva de spus, iar eu le primesc informaţiile, le ascult cuminte, le absorb ca un burete şi apoi repede-repede le uit.

în mod cu totul şi cu totul ciudat reţin însă cuvintele. cuvintele tale. felul în care îmi spui pe nume – ca şi cum ai rosti “supa aceasta de varză este excelentă” ori “te iubesc” sau, de ce nu? “sensurile giratorii fluidizează circulaţia”- felul în care mă ţii de mână cu cuvintele tale, mă legi şi mă dezlegi de stâlpul inimii tale, felul în care nu mă laşi să mă alint, doar ca să mă alinţi tu, abia perceptibil, abia atins, toate acestea le ştiu parcă dintotdeauna. amprente sau răni?

îmi torn cafeaua şi mă pregătesc de scris, dar astăzi cuvintele nu vor să vină şi parcă nici stiloul nu este cel potrivit. aleg alt stilou, îmi schimb locul la masă, privesc lung ceaşca în care se topeşte lichidul negru.mă chinui şi renunţ abia după ce mă încăpăţânez să îmi fac câteva pete de cerneală pe degete. afară, ziua se rostogoleşte tot mai mult ca un bulgăre de întâmplări pe care nu le vreau. mă lipesc de uşa de sticlă amuşinând. te aştept. te aştept chiar dacă ştim amândoi că este imposibil. şi mă întreb cu tot trupul: ai fost aici?

undeva, departe, o pisică plânge şi mă cheamă. şi înainte să ies pe uşă, văd sărutul tău în apele oglinzii, ca o arsură.

povestea a început aici şi va apărea în fiecare miercuri. sper…

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

22 thoughts on “ai fost aici?

  1. Să ştii că ai ales stiloul potrivit! Uite ce frumos ai scris! Îmi place cum spui că ziua ţi-a intrat pe fereastră şi că se “rostogoleşte ca un bulgăre de întâmplări…”
    O zi cât mai frumoasă, dragă Psi! Şi…să nu foloseşti pudriera niciodată! Doar zâmbet pe chip! happy

  2. Imi torn si eu o cafea si iti urmaresc vorbele de parca ar fi curs chiar din gandurile mele din alte vremuri…si e placut sa rememorezi, atunci ai ocazia sa mergi mai departe de renuntare, sa mai tii aproape o vreme fascicolul acela de emotie, asa ca ce te face sa visezi fie ca sunt “amprente”, “rani” sau chiar asteptari, merita si pot cu adevarat sa limpezeasca uneori cele mai instabile iubiri nearse, iar noi…noi nu putem decat sa admiram scriitura ta happy

  3. ai avut tu un vis ce ti-a inrosit gandul. sau invers, poate. cuvinte care ti-au incazit palmele si ai traspirat iar picaturi reci de cerneala peste penita. ai topit-o in dorinta de a scrie. ferice cel care ti-a furat inima. tu doar urmeaz-o.

  4. Psipsina happy
    iote,am procedat precum frumos m-ai invitat,sa mai vin…

    eu am avut lacrimi in colt de ochi la finele scrisorii…

    eu zic,ca a fost…cu siguranta ai simtit bine prezenta lui…

  5. Fascinanta postarea, parca ai fost eu si ai spus multe din ce am impartasi multi dintre noi… ” am văzut limpede cum se ridică de pe umărul meu umbra mâinii tale.” MINUNAT!

  6. imagini frumoase, amintiri pierdute undeva in ceata vremii, sentimente dorite, impartasite sau doar sperate, toate astea amestecate si inca multe altele. oftez adanc imi indrept razele sa cada drept si rosu spre pamant si luminez mai departe kiss

  7. am fost aici!
    citesc blogul tau, de obicei, chiar daca ajung, la un moment dat. vreau sa ajung aici, pentru ca nu pierd vremea. si nu mai citesc alt blog, asa cum citeesc blogul tau, chiar daca, uneori, nu la un comentariu.
    aripa de inger a scrisului tau ma poarta pe zari de vis. de aceea vin aici.
    blogul unde scrie Alina, l-am descoperit de curand, insa …. ea este ambitioasa, si e bine ca s-a rupt de acolo… e bine ca scrie, ca vrea sa mearga mai departe.
    in rest, eu citesc multe carti. nu alerg pe alte bloguri, deoarece nu ma atrag. astazi, toata lumea scrie, toti au blog, dar nu merita citit.
    la tine e altfel, adica ma simt bine, ma relaxez, ma bucur, imi impun sa ajung.
    cu drag,
    monica

    scuze, dar miopia mea poate lasa ceva greseli, si nu le vad, ca e gri fontul. o sa treci cu vederea, da? multumesc!

  8. psi, ai mop la indemana? . cred ca am lasat ceva urme de “labute”.

    uneori ma mai strecor asa tiptil si mai recitesc, ca prima’s dat’, povestile. unele le-ai tot asculta/citi la nesfarsit.

    azi am fost pe aici.

  9. iti lasasem gand de prezenta happy(nu pentru ca ai avea tu oarece condica).

    mi s-a facut dor de-o poveste.
    azi am fost si pe aici.

    (se vad labutele?… data viitoare vin cu mop tongue. )

  10. de asta iti lasasem gand.
    citisem candva regulile casei(aici ma iarta ca nu le-am respectat dar, cumva eu “uit” de ele sau, ma impiedica sa fiu eu. ma crezi daca iti spun ca imi place ce si cum scrii cu tot tacamul?. si ca e mult prea frumos ce ne daruiesti peste noapte ca sa trec cu privirea.recunosc in schimb ca prefer uneori doar sa traiesc si, crede-ma pe cuvant,uneori ma balbai in redare si se pierde farmecul.
    iooi.ai niste fraze psi…
    sunt multe,de aur l-as numi.
    “pe margine,pe mijloc” …

  11. nu mi-e usor sa nu…

    oarecum ele ma atrag,cuvintele unui suflet in forma de penita pe care imi pare ca azi il recunosc mai mult ca ieri,iar maine imi pare ca-l cunosc din totdeauna. cam de asta, psi.

Comments are closed.