o poveste obișnuită

o poveste obişnuită (3)

trecutul lui era unul obişnuit, oarecare, de copil crescut din munca pământului şi din războiul de ţesut al mamei sale. fraţi nu avea, dar îşi împărţise devreme nevoia şi bucata de pâine cu verii lui. pe atunci nu se simţea sărac şi nici nefericit. mergea la şcoala din sat ca toţi copiii, nu pentru că i-ar  fi plăcut, ci pentru că trebuia, pe uliţele acelea pline de glod, atunci când ploua şi pline de praf în zilele uscate ale verii, dar mai cu sârg muncea alături de tatăl lui, pe câmp, decât în faţa caietelor. se născuse să ţină în mâinile lui mari sapa şi sămânţa, nicidecum pana şi călimara, aşa cum spunea şi învăţătorul lui, un bătrân aspru şi fără tragere de inimă pentru ceea ce făcea, care îi pedepsea adesea lovindu-i peste şezut cu nuiaua lui de alun, ce părea să nu se rupă niciodată.

în satul acela pierdut printre dealuri de unde mulţi au pornit la oraş, jumătate muncitori şi jumătate ţărani, prinşi între două lumi, timpul curgea ca un râu liniştit, rostuit în vremea semănatului, a culesului, a crăciunului şi a vacanţei celei mari, când copiii ieşeau cu animalele la păscut. oamenii veneau pe lume, se înălţau ca lăstarii, crengi ale aceluiaşi copac, făceau şcoală puţină şi trudeau pământul de mici, se căsătoreau, năşteau alţi prunci ai satului, ce reluau ciclul, acelaşi, şi priveau cerul la apus încercând să ghicească vremea de a doua zi. la fel făcuse şi el, ca şi ai lui, ca toţi ceilalţi şi se trezise parcă deodată, parcă prea repede înălţat, bărbat tânăr şi în putere, ce purta singur pe umăr blana de lemn, ca pe un fulg.

din anii de-atunci, dragi îi erau serile de vară când tatăl îl urca pe calul lor, un murg nărăvaş, şi-o porneau la pas, în tăcere. tatăl lui îi vorbea rar şi niciodată cu asprime, nici măcar atunci când, la îndemnurile mamei, ar fi trebuit să-l dojenească pentru năzdrăvăniile copilăriei, iar acolo, pe dealuri, când seara îşi pieptăna pletele peste lumea lor, făcută căuş şi gata să primească darul somnului, îl privea uneori ca şi cum ar fi vrut să-i dăruiască o viaţă mai bună ori un strop de noroc, ca o sămânţă rară, mereu şi mult roditoare.

şi îi mai plăceau de atunci, din zilele lui de copil, acelea în care, într-un rost şi ritm neştiut lui, se trezeau odată cu zorii şi plecau la târg cât ziua încă nu se hotăra să coboare din plăpumile norilor. atunci îi părea mama lui mai frumoasă şi parcă mai plină de viaţă, cu broboada cea bună acoperindu-i părul, ţinând strâns în braţe, în coasta carului, coşul cu ouă pe care aveau să le vândă. în lumea aceea pestriţă unde totul se vindea şi totul se cumpăra în negocieri vesele, cu vorbărie multă, îi plăcea să se piardă, să se risipească, rugându-se mereu cu sufletul lui de copil să le fie ziua bună, să vândă bucatele şi velniţele mamei, pentru că în zilele bune, atunci când se întorceau acasă, târziu în noapte, mama lui îi pregătea o cană cu lapte, un lapte cafeniu şi dulce, aparte, anume cumpărat pentru el, un răsfăţ numit cacao.

dar în felul lui timpul îl ridicase în braţe, îl ocrotise uneori şi-l scuturase în alte dăţi, împingându-l mereu înainte ca pe o roată în drum, plămădind din lemn de copil un bărbat cu ochii mari, molcom la vorbă. şi după ce se stinsese mama lui, ca o candelă sărutată de vânt şi mai apoi şi tatăl, copac jupuit de sevă în furtună, rămas singur, o descoperi într-o zi pe maria. în sufletul lui mai păstra mirosul de lemn dulce, venit din copilărie, atunci când li se născuse primul copil, apoi celălalt şi avea să-l poarte mereu, ca o amprentă, toată viaţa.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “o poveste obişnuită (3)

  1. Felicitari, scriitoarea noastra!
    Cuvinte delicate, poveste tandra si sensibila…
    Duzina…da roade happy

  2. Da Psi, asa miroase copilaria happy
    … a paine calda rupta si muscata cu pofta, a tipete de copii catarati in visin, a genunchi zdreliti, a desene pe asfalat, a chicoteli ” flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti ” , a ciocolata din aia cu lapte, a voce blanda de mama strigand la masa, a priviri pe sub gene inspre baieti, a par balai si codite…
    Psiiii, mi s-a facut dor sa mai fiu copil happy
    Iti las imbratisare, fug si eu inspre o zare, sper s-o ating cu varful degetelor happy

  3. povestirea ta tese fire nevazute spre cititor, prinzandul in tesatura sa… si nu te poti opri pana nu se tese tot…
    mi-a placut in special acest pasaj “şi după ce se stinsese mama lui, ca o candelă sărutată de vânt şi mai apoi şi tatăl, copac jupuit de sevă în furtună, rămas singur, o descoperi într-o zi pe maria.”
    iar “un rasfat numit cacao” mi-a ramas in amintirea gustului atat de viu de ma duc sa-l primesc chiar acum happy

Comments are closed.