poveşti din labirint

words…

 

port în liniile mâinii stângi semnul vieţii împletit în cuvinte, el însuşi o linie continuă până la un punct , o pauză oarecare, ca o respiraţie şi apoi mai departe, linia merge până spre inimă, prin carnea mâinilor subţiri, ca un fir răsucit, împletit pe coaste.

zile şi nopţi se lipesc de linia aceasta a mea, ca nişte petale de margaretă pe care le desprind în joacă “mă iubeşte, nu mă iubeşte” şi chiar dacă ştiu mereu răspunsul, o iau de la capăt de fiecare dată. v-am mai spus asta? ador să mă joc. stau cât e ziua de lungă şi deseori până noaptea târziu, ghemuită pe colţul meu de cer, printre perne pufoase şi mă joc râzând cu cuvintele mele care, uneori au formă de cub, alteori au formă de frunză.

atunci când se rostogolesc cuburi spre mine, după ce le întorc pe toate feţele, curioasă, mă apuc de construit viaducte peste care vor trece în mare grabă autocare cu copii ce merg spre destinaţi exotice, excursii de mare durată, din care se întorc plini de amintiri şi suveniruri. ceva mai lent vin din urmă camioane de mare tonaj înţesate cu ajutoare pentru cei din lumea a treia şi pe care autocarele le depăşesc cu graţia rândunelelor, în vreme ce copiii, ciorchini de râs cristalin, privesc nepăsători spre imensele tablouri trase la xerox aliniate de o parte şi de cealaltă şi în care răsar peisaje de o mare frumuseţe.

atunci când cuvintele au formă de frunză şi înverzesc sângele meu, trebuie doar să privesc. din răsucirea de nervuri se ridică atunci însăşi viaţa, construindu-şi de una singură poteci pietruite şi alei, pe marginile cărora florile stau la sfadă, alegându-şi regina, după anotimp. în forfota aceasta de clorofilă pulsând, frunzele se desfac tot mai mult, în forme impresionante în care nu ghicesc întotdeauna ce se ascunde, dar nu mă grăbesc. ace de brad laolaltă cu frunze de palmier mă înfăşoară în foşnetul lor şi din seva clocotitoare ajunge la mine un cântec, mereu acelaşi şi de fiecare dată altul.

port în liniile mele din palmă un semn de nemurire. el urcă mereu ascendent prin sângele meu verde, colorat cu hohote de copii, până la inimă.  şi nu-i aşa că v-am spus? îmi place să mă joc.  uneori cu cuvintele.

– https://www.youtube.com/watch?v=_MdNXV0yfsA

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

6 thoughts on “words…

  1. Frumos joc, admirabila torsada!
    Esti plina de neprevazut!
    Bravo!
    Eu voi disparea din peisajul “scriiturilor” caci daca vrea Domnul… voi pleca in pelerinaj la Ierusalim! Inca nu pot sa cred…(cineva a renuntat si asa… se pare ca pot pleca eu!)
    Aveti grija sa imi pastrati locul “cald” happy
    Voi lipsi din 7 in 15 iunie!Mama e ceva mai bine asa ca… sper in si mai bine dupa rugaciuni…
    Succes si inspiratie tie si tuturor membrilor “clubului” happy
    Cu bine

  2. Zici ca eu cu singele meu albastru n-as ave sanse la nemurire? Hmmm, s-or fi facind perfuzii cu clorofila? Problema e ca nici plantele nu-s nemuritoare. Dar daca mi-as face o perfuzie cu opere? Alea am auzit eu undeva ca pot fi nemuritoare, daca stii pe care sa le alegi winking

  3. un drum strajuit de verde, soldatei ai unor cuvinte sprijinite pe ganduri, unde trecerea luminii ridica jucaus colbul. se va aseza la loc, in jurul verdelui. sa-l uzi, altfel devine desert.

  4. Ce frumos ai scris! este minunat să ştii să te joci cu cuvintele şi să le laşi şi pe ele să se joace cu tine. Îmi şi închipui cuvintele-cuburi, gata să construieşti cu ele “castele de cuvinte”!
    O zi frumoasă, Psi! happy

Comments are closed.