o poveste obișnuită

o poveste obişnuită (1)

– oi fi  vreun cocostârc de-ăla deghizat, snop sau snob, cum i-o zice, de-ăla de umblă cu etichetele hainelor pe-afară, să vadă lumea că s-a ajuns, îi mai mare decât îl arată faptele şi oglinda, dar şi-ar mânca şi chetrele pe care calcă de foame. ori poate crezi că stanioalele astea cu care încerci să-ţi răscumperi tăcerea după atâţia ani în care nu te-a înghesuit inima să ştii de noi, ne-or face să te vedem uns cu lapte de castravete, mai alb şi mai pur decât ai fost vreodată! nu te mai uita la mine ca un eunuc! mi-ai luat toată suflarea cu tine atunci când ai plecat, când ai decis tu că nu-ţi mai trebuieşte o ceată de plozi flămânzi şi o muiere cu burta la gură.  tu ai plecat, dar noi, noi am rămas aici, lipiţi de pământ, mai bine ne dădeai cu o lopată în cap, era mai bine decât ţintuiţi în sărăcia noastră cu gheare lungi, din care numai moartea cea de pe urmă ne mai scapă, ca pe bietul stănel. tu te-ai dus, singur te-ai dus, în viaţa ta cea nouă în care nu e loc şi pentru noi, sărăntocii şi lipiţii. dacă ţi-o fi fost bine sau nu, eu nu am de unde să ştiu da judecând după cum arăţi de rotund şi de însorit nu pari să fi ştiut nevoia. te-o fi prins vreo cadână de fustele ei creţe pe unde oi fi fost, una de-aia de se lasă adulmecată pe la colţuri şi te-ai dus repede, ca un cotoi cu coada sus după mirosul de whiskas. râzi, nu? păi să plângi, nu să râzi! că în vreme ce tu sorbeai din butoiul tău cu amor, copchiii pe care i-ai lăsat de izbelişte mureau de foame, zgherau de maţele lor goale şi nu tu ai venit să le dai barem o cană de apă. de ţi-ar fi păsat ai fi trimes şi tu nişte bani de cârpe, o plasă de mâncare pentru gurile astea flămânde care nu trăiau un miraj, aşa cum le-ai promis când ai plecat la roma ci infernul, moartea aia de viu, care se uită la tine în fiecare zi, te aşteaptă să cazi, să te înhaţe şi-apoi râde la ceilalţi care vor urma şi ei negreşit. din partea mea poţi să pleci de unde ai venit. oricum e prea târziu!

femeia tăcu. toate cuvintele acelea o istoviseră, le purtase ca pe nişte pietre de gât şi acum, eliberată de ele, se uşurase. puse pe masa săracă o farfurie ciobită în care turnă o zeamă lungă aburind a sărăcie lustruită şi o bucată de pâine făcută în casă, veche cine ştie de când. bărbatului i se înnodă o lacrimă în gât şi un soi de întunecare îl prinse în gheare atunci când începu să vorbească ţinând lingura în mână ca şi cum s-ar fi sprijinit în ea.

– că sunt un cocostârc cum spui, o ştiu prea bine, da unul care are în loc de cap un amărât de castravete cu care am gândit prost că ne va fi mai bine dacă plec în lume, dacă muncesc pentru o pâine mai albă pentru ai mei, pentru femeia mea cu trup de cadână pe care, eunuc să fii și tot ai îndrăgi-o și-ai pofti la ea. până la roma nu am ajuns, dar pâinea albă am văzut-o. şade pe masa bogaţilor şi râde de noi, se lasă adulmecată dar nu încape decât în burţile celor care ţin în mâinile grase cuţitul de argint. o singură dată am trăit acest miraj, de a o ţine în palme, slugă în lanţuri ce eram, hrănit cu boabe de whiskas pe care nici pisicile nu le mai voiau. multe am îndurat singur în colivia aia în care mă băgasem crezând că vor veni şi vremuri bune, dar când dormeam învelit în cartoanele ude, pe tine te visam. visam că facem amor şi că în plânsul tău încetişor aud cum mă chemi acasă. şi cum să fi venit? cu braţele goale şi fără un ban, mai rupt decât plecasem? când ştiam că alţii veneau încărcaţi şi trimiteau ban cu ban, eu ce să fi adus? cum m-ai fi primit? eu nu aveam decât amintirea ta, că pe tine te pierdusem deja. marie, eu am ucis un om şi nu am cum să mă răscumpăr! mi-e sufletul plin de întunecare pentru câte am îndurat, dar mi-e inima arsă pentru câte ai îndurat tu.te-am ucis, marie şi nu cu mâinile ci cu himerele mele.

în valurile nopţii se ridicau încet aburi de sărăcie lucind stins în staniolul lăsat gol fără miezul lui de ciocolată. şi nici cuvintele nu mai veneau. doar adevărul părea dintr-o dată ca o umbră albă, străvezie.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

12 thoughts on “o poveste obişnuită (1)

  1. Foarte frumoasă “compunere”, dragă Psi! Cum ai ştiut tu de bine să surprinzi “cocostârcii” şi “cadânele” zilelor noastre…
    Melodia lui Annie Lennox mi-a mers la suflet! Îmi place mult cum cântă.

  2. Nu stiu ce te-mpiedica pe tine sa scrii si sa publici, dar rau faci! tongue
    Multa lume spune ca dragostea ar tine de foame, de sete, de frig si de alte napaste. O fi, ca n-am de unde sa stiu, dar uite ca totusi trece si prin stomac. As spune mai repede ca intre neajunsuri si dragoste ar exista o paralela. Amindoua te pot impinge la actiuni nesabuite.
    Frumos ai mai scris si ti-as sugera sa continui cu o familie de la polul opus al societatii! Spune-i “Destine” si vezi ce iese. Sunt convins ca va fi interesant si placut de citit. winking

  3. Psi, buna dimineata la tine, buna dimineata la oameni happy
    Frumos ai cuprins tu duzina de cuvinte happy. O las aici la tine si pe a mea.

    Stateam in fotoliu, cu capul usor plecat pe spate. Aveam pe ochi, felii de castravete.
    – Ei, cineva a plans prea mult, mi-ai spus tu cu blandete, apropiindu-te de mine.
    Am ridicat din umeri.
    – Acuma esti ca orbii, nu poti sa vezi nimic cu ochii. Trebuie deci sa-ti ascuti celelalte simturi.
    – Nu-mi place acest ” trebuie “. Suna imperativ. Ma tem uneori ca m-ai supraestimat si ma vezi mai buna decat sunt.
    Ai zambit.
    – Pai nu te vad decat asa cum esti. Cred ca cea care nu (se) vede, esti tocmai tu.
    – Nu te mai batai ca un cocostârc ! Ma amesteste de cap sa te tot urmaresc ! Plus ca nici nu pot sa te vad !
    – Oho…deci recunosti ca ai si tu gheare ? Ia te uita cum te-ai repezit la mine…
    Am presupus ca esti in stanga mea si ti-am scos limba.
    – In viata trecuta am fost eunuc. Acum, sunt cadâna. Dar si atunci si acum, am avut si am gheare.
    – Pai stiam. Faptul ca-ti porti unghiile taiate scurt si nu lungi si rosii, e doar o aparenta. Ma rog…hai sa zicem ca agresivitatea ta e mai rafinata.
    – Acuma ma iei peste picior, am zis eu moale.
    – Si tu bati in defensiva si te alinti.
    Am ridicat iar din umeri.
    – E prea multa intunecare in mine. Nici nu stiu daca vreodata am sa ajung sa traiesc un miraj – mirajul luminii.
    – Ai sa ajungi.
    – Zici si tu asa. Poate ca asta este ceea ce-ti doresti tu. Dar poate..hai, mai bine lasa..Nu mai conteaza.
    – Ai sa ajungi atunci cand ai sa inveti sa nu te mai repezi asa. Uneori esti ca o pisica lihnita de foame, in fata unui bol cu whiskas.
    – Sunt flamanda. Mereu mi-e foame. Si-mi umplu vidul interior cu stari. Cu emotii. Si nu ma satur decat provizoriu. Maine, iar mi-e foame.
    Ai ras usor.
    – Stiu si asta. Te-ai lasat adulemcata si te-am simtit.
    – Pai m-am lasat, da. Am stiut ca nu-mi vei face nici un rau. In fond, esti la fel de singur ca si mine.
    – Cum sa-ti fac, cum sa fac vreun rau ??? ai intrebat tu retoric. Ah, si mai ceva. Sa nu uiti ca toate drumurile duc la Roma.
    – Nu uit, nu am cum sa uit.
    – Atunci la buna revedere. La buna sa fie.
    Te-am simtit plecand. M-am intrebat daca chiar ai fost sau mi s-a nazarit mie.
    Am ramas eu, cu feliile mele de castravete. Si cu jocul meu de cuvinte Romaamor… Toate drumurile duc inspre amor. Inspre iubire. Inspre acea Iubire.

  4. ce m-ai naucit cu noul registru! initial m-a facut sa zambesc graiul folosit, insa apoi m-am adancit in tristetea omului care, uneori indiferent cat se straduieste, nu merge in directia buna. esti plina de suprize placute, pisic! un weekend frumos!

  5. psi
    Ma gindisem la o nuvela in care urmaresti in paralel destinele a doua familii de la polii opusi ai societatii, dar care, sa zicem, au ceva in comun. Sa spunem ca in cazul de fata ar fi crima.

  6. Redsky, multumesc happy . Iti zic asa in taina, saptamana trecuta a fost de la acel ” emergent” , iar de data asta de la ” whiskas” happy
    Psi, multumescu-ti si tie happy. Dialogul nu-l pot scrie altfel decat in forma lui bruta, fara metafore. La fel ca si in viata de zi cu zi.
    P.S. Inghetata e gata happy

  7. nu poti fi om de cariera si de familie in acelasi timp. tre’ s-alegi. razboiul sufletelor.

  8. cita
    am incercat de vreo doua ori sa comentez la tine, da’ n-am reusit. cica nu-s eu anowen. in fine, asa o fi. ziceam eu ca nici realitatea nu s-ar fi descurcat sa creeze un tablou asa cum ai facut-o tu. am citit cu placere.

Comments are closed.