despre oameni şi poveştile lor

the unknown

omul privi atent în jurul său, cu sete, lăsând acele tăcerii să-i intre adânc în piele. oriunde se uita, la est sau la vest, nimic nu tulbura monotonia caldă, fierbinte, masa aceasta de nisip uscat ca şi gândurile sale. nu căuta dovezi concrete, nu îşi imagina şi nu se întreba nimic. răvăşi puţin, cu vârful încălţării, materia aceea pulsatilă, aproape galbenă şi zâmbi. că se afla în deşert o ştia prea bine. recunoştea mirosul adus de vânt, recunoştea starea aceasta de încremenire sub care o forţă necunoscută îşi ascuţea furiile. la intervale de timp nisipurile se trezeau la viaţă şi nu era bine să stai în calea lor. oameni şi animale alergau atunci să se ascundă, să se adăpostească, dar astăzi, în zorii unui nou început de zi, vântul era plecat în treaba lui şi numai soarele era la post.

îşi aminti de jocul acela de cuvinte pe care oameni neştiuţi lui îl jucau astăzi, ca în fiecare sâmbătă de altfel, şi la care asista cu plăcere. de data aceasta nu mai era doar un simplu spectator ci chiar o figură importantă, dirijorul, cel care scrisese în nisip cuvintele. oamenii le preluaseră şi acum îl aşteptau. turbanul negru îi ascundea în contur fin chipul, identitatea, zâmbetul, dar chiar şi aşa, neştiut, era aşteptat. comunitatea aceasta de oameni care nici ei nu se cunoşteau între ei, născută în iarnă, îi fura un zâmbet cu joaca lor. îşi privi haina lungă alungând cele căteva părelnice fire de nisip şi o porni alene, nici el nu ştia unde.

lumina se făcea tot mai mare în fereastră. dinspre bucătărie ajungea până la el mirosul îmbietor de cafea. se trezi cu zâmbet leneş recunoscând în jur mobila de acasă. mirosea a sare marină, a briză şi a primăvară coaptă prin fereastra deschisă. ce vis avusese!

cuvintele îl aşteptau cuminţi, aşa cum le scrisese, exact în aceeaşi ordine. acele mărgele colorate, devenite concrete prin ţesăturile de fraze îi aminteau de un desert arab al cărui nume îl uitase, nu însă şi gustul, duzina aceea de arome care îi aduseseră încântarea pe figură, gest fin de mulţumire pentru cea care îi oferise prăjitura. cuvintele fură doar un pretext, o haină sub care se înveleau gânduri ce aşteptau să iasă în lumină. ziua se făcea tot mai mare şi cafeaua se topea în ceaşca zilei, pe un colţ de mobilă. în jocul acesta de sare, el era o boabă de piper: neştiutul.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

9 thoughts on “the unknown

  1. surioara, nu m-a topit caldura desertului cat m-au topit cuvintele tale. doar ca eu sunt o samanta de neghina in centrul neatentiei. na, da sa te pup. unde oi fi pus servetelele alea? imi curge nasu’. oi fi racit?

  2. Maaa…asta e oda inchinata lui anowen….
    Anowen…nu esti racit maica,esti IEMOTIONAT !!Sufla nasul in servetele si revino-ti…ce poate fi mai frumos?

  3. psi, de fumătoare. nu ştiu tu cum mă auzeai pe mine, dar eu făceam eforturi mari să te aud pen-că te acoperea emiru cela vorbăreţ big grin Sunt convinsă că v-a fost tare bine şi să ştii că m-am gândit toata seara la voi. cu drag happy

  4. cand am sa fiu mare,asa sa am sa vreau sa scrie si despre mine cineva… cuvinte din suflet pentru un turban ascuns intre firele de nisip din desert. pisic, ai multumit tu pentru toti. we frumos tuturor!

Comments are closed.