poveşti din labirint

printre cuvinte…libertatea

nu mă mai căuta. eu nu sunt pe potriva sabiei tale și nici nu-mi voi pleca ființa înspre loviturile de cuțit ale vântului. în calea ta nu am fost niciodată și nici nu voi sta pe marginea drumului tău așteptând blidul osemintelor uscate.

mă întreb uneori, atunci când mă privesc în apele somnului, dacă știi cine sunt. dacă ai avut vreodată curajul să te apropii suficient de mult încât să înțelegi că în miezul cuvintelor doarme inima mea. dar nu, nu am răspuns și nici nu caut să-l găsesc la tine. acolo unde oglinzile se împreunează pentru o clipă, în miraculosul fapt al aceleiași priviri, știu și eu, știi și tu, ne despart prea multe lumi care pe alții îi apropie. nouă ne-a fost dat să ne ardem punțile și să nu le putem reclădi.

într-o zi am plecat pe drumul meu, drum solitar și fără întoarcere și în urma mea se rostogoleau cascadele tale de râs. de-ai fi închis măcar ușa să nu îți aud nepăsarea spărgându-se de tâmpla întunericului! de-ai fi așteptat să mă desprind de asfaltul indiferenței tale! dar nu… nici asta nu trebuia să faci, căci ne suntem datori să fim noi înșine în viață, în cuvânt, în uitare. abia târziu, când întoarcerea mea devenise o imposibilitate, despărțiți fiind de tot și de toate, ai început să strigi lupii pădurilor moarte. morți și ei, cum ar fi putut să-ți răspundă? și apoi, vii să fi fost, pe cine să îți aducă înapoi? eu crescusem ca iedera pe o iluzorie tulpină, nici ea adevărată, nici ea foarte vie, iar când apele au inundat viața noastră cea fără de rost, m-am înecat firesc. nu de apă, ci de tot ce ai spus în timp ce răsuceai cuțitul.  zâmbind ingenuu, desigur.

astăzi privești în zări căutându-mi zâmbetul care nu ți-a aparținut niciodată. astăzi crezi că, asemeni ție, eu  port zdrențe de iască și venin, reminiscențe ale unor amintiri ce nici nu mor și nici nu renasc, aruncând înspre tine duhoarea lor. nu, nici a smirnă nu miros și nici a tămâie, dar împăcată cu mine, eu te-am uitat. zâmbetul meu s-a eliberat și aripa se dezmorțește iar a înalt. astăzi miros a libertate. și mi-e bine.

bine să îți fie și ție oriunde ești… în urma mea.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

6 thoughts on “printre cuvinte…libertatea

  1. s-a infiorat oglinda la atingerea fiorului. s-a trezit. oglinda s-a incretit usor lasandu-le sa se vada. pe ele care o tin ascunsa pe cea care le da nastere.

  2. Sunt total derutat şi confuz… Eu doar o căutam pe micuţa Maya s-o salut şi când colo, dau aici de parfumuri de prinţesă, de cuvinte atât de melodioase, mlădioase şi meşteşugite, brumate cu roua florilor degerate, încât, dacă aş mai zăbovi niţel, mă tem că mi-aş pierde… libertatea.

  3. Purtandu-mi bine pitite cotloanele intortocheate, am pasit in labirintul tau.
    E ceva ce ma cheama si ma imbie sa aflu mai mult, si mai adanc, si mai nestiut.
    happy

  4. inchizi ochii in spatele palmelor care-i acopera si zambesti in spatele cuvintelor pe care le auzi, incercand sa le vezi.
    un camp lipsit de personalitate, gol, ce va reda fidel doar ce vezi tu, este, de fapt, plin de urme?
    am inspirat adanc dialogul. altfel spus, am tras ceva pe nas. big grin

  5. pisic, mi-au lipsit scrierile tale cu parfum de amintiri. ce s-a mai intamplat cu “duzina” ca parca ma ia din cand in cand un dor de scris din ala, de departe, dar parca imi lipseste scheletul, cuvintele…

  6. Ajung, dupa un drum lung, plin de intrebari chinuitoare, din nou in labirintul tau. Un loc cald, ocrotitor pentru mintile framnatate de prea multe intrebari. Mi-e bine si mi-a facut mult bine poezia.

Comments are closed.