per fumio

kyphi

e timpul. ne privim în tăcere, fără să rostim o vorbă, facem gesturile necesare într-o economie a mişcării, doar scurte înclinări ale capului ori zâmbete aprobatoare. ceea ce trebuia rostit s-a spus de multă vreme, ziua de astăzi nu le încape, iar ceea ce nu s-a spus rămâne în învăluit în tăcere.

ştiam că va veni această zi, o pregătisem în toate detaliile ei, tot ceea ce învăţasem până acum fusese parte din această zi, mică piesă dintr-un puzzle, din întregul care trebuia să fie perfect.

veşmântul pe care aveam să îl port, de culoarea şofranului, avea cusute la cingătoare câteva fire din vieţile mele anterioare înmuiate în galbanum şi cassia, amestec tainic primit de la marele preot ca semn al naşterii mele. părul lung îmi fusese spălat şapte zile la rând cu vin de cipru şi uns cu un amestec de ulei de ben şi ambră de iordan, cascadă neagră şi lucitoare peste umeri, iar pe frunte aveam să port semnul ancestral, acel con parfumat ce avea să se topească sub razele soarelui. culesesem eu însămi ceara din templul lui bastet, pe care o parfumasem apoi cu nard şi pomadă cipriană.

pe braţe şi pe tălpi îmi fuseseră desenate cu henna roşu toate semnele vieţii mele de acum: cine fusesem, câţi trecători se adăpaseră din carafa mea, câte tăbliţe scrisesem, câte măsuri de labdanum adunasem cu mâinile mele, tot ce învăţasem ca mic ucenic şi aveam să las mai departe altora.

mica mea luntre, cea care avea să mă poarte peste ape, mă aştepta la mal prinsă într-un şnur fragil. fusese făcută dintr-un singur copac, un cedru de liban pe care îl alesesem de multe ori ca loc de răgaz şi odihnă atunci când gânduri multe se învălmăşeau în mintea mea. lemnul lui cald îmi cunoscuse atingerile şi avea să mă însoţească şi acum. îl tăiasem eu însămi, la lumina lunii şi îl uscasem în fâşii lungi pe care le unsesem cu olibanum şi myrrha, urmând aceleaşi ritualuri de demult.

o singură bijuterie aveam să iau cu mine, dar altele nici nu aveam de fapt: semnul zeiţei, medalionul din piatră pe care îl purtam dintotdeauna şi în care aveam încrustată formula kyphi, cea pe care nu o puteam rosti niciodată, cele unsprezece semne sacre ce îmi fuseseră dăruite în cele unsprezece vieţi.

când totul a fost gata femeile care mă ajutaseră au ieşit din încăpere şi am rămas pentru o clipă singură. gândurile mele erau limpezi iar chipul senin atunci când a intrat învăţătorul meu. aducea în braţe un vas micuţ şi în el singura taină la care nu avusesem acces niciodată deşi îl ajutasem de multe ori pregătind pulberea fină de scorţişoară, amestecând răbdătoare balsamul de maneh ori aducând de pe rafturi amforele pline de onycha şi leşia de karshina.

ne-am privit amândoi cu zâmbet, un zâmbet ca un semn de recunoaştere, ca o mare îmbrăţişare. în ultimele nopţi schimbasem multe priviri în vreme ce făceam ultimele pregătiri dar singurele cuvinte admise între noi erau cele legate de ritual şi nici acum nu putea fi altfel. aveam să ieşim însă împreună şi, ajutată de el, cu vasul aprins în mâini aveam să păşesc în luntre. ştiam că trebuie să am grijă să stau dreaptă în norul de fum, o exersasem de multe ori pentru că orice ezitare ar fi fost văzută de ceilalţi ca un eşec.  abia când voi fi ajuns departe îmi era îngăduit să mă aşez. preţ de câteva clipe m-am revăzut pe mine de-a lungul anilor, mereu în preajma lui şi mereu întrebând curioasă, dorindu-mi să aflu, să ştiu ceea ce nu încăpea în cuvinte, apoi am ieşit amândoi.

când luntrea s-a desprins de mal, ochii mei privindu-l spuneau acelaşi lucru ” dacă m-aş mai naşte o dată, tot micul tău ucenic aş vrea să fiu” şi dacă în alte dăţi când rostisem aceste vorbe ori le ghicea în ochii mei mă dojenea acum mi-a şoptit abia auzit: ” şi eu. ne vom revedea”

notă: mare parte din ingredientele pe care le regăsiţi în text sunt cele care compuneau odinioară amestecul de tămâie, qetoret, a cărui reţetă s-a pierdut în negura timpului şi despre care se spune că era compusă din 11 elemente, 10 frumos mirositoare şi una cu miros neplăcut relevând astfel existenţa răului în spaţiul sacrului.  iar kyphi, este parfumul sacru egiptean folosit deopotrivă în temple, împreună cu tămâia şi smirna, dar care era utilizat şi ca parfum de sine stătător. reţetele sale se regăsesc în scrierile egiptene din vechile temple, el a fost recompus în aprilie 2000 într-o experienţă surprinzătoare, la cairo.

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

26 thoughts on “kyphi

  1. Tu chiar crezi ca exista acel invatator si ca va veti mai intilni vreodata sau e doar o fantezie? Dar hai sa presupunem ca asa este si ca in plan spiritual nu vom disparea niciodata. Vedele spun ca reincarnarea nu se realizeaza in aceeasi forma de viata, cu cea precedenta. Presupunind ca si acest concept e adevarat, asta ar insemna ca orice vietuitoare, incepind cu plante si terminind cu oameni, traiesc si in plan spiritual, ceea ce oricit de ingaduitor as incerca sa fiu cu religia, nu pot accepta. Adica o lipitoare are suflet? winking In orice caz, fantezie sau nu, postul e conceput si scris foarte misto.

  2. pregatisem un vas de lemn. asa cum ii placea ei. in fiecare seara, atunci cand ne invaluim in mister. avea obiceiul sa ma prinda cu degetele si sa culeaga cuvintele din vasul de lemn. apoi le insiruiam impreuna. iar si iar. a fost ucenica mea, atunci cand nu stia. acum eu sunt ucenicul ei.

  3. psi
    ma complac in rolul unei oglinzi. daca ti-a placut ceva, sa stii ca e rodul celor scrise de tine.
    multam, prefer sa va stresez altfel. propunerea ta e prea ancorata in realitate si nu uita ca, in realitate, eu traiesc in desert.

  4. hmmm, pisic creator de frumos si imbatator cu miresme! stau cu nasul ridicat si caut aroma. ce bine ar fi daca ai putea sa ne si transmiti putin din parfumul diafan descris winking
    imi place noua tema, misterioasa si simpla.
    o zi frumoasa!

  5. bai, recunosti ca e tare? in mod normal nu te apuca tristetea din cauza asta. dar se scrie camilla. doi lî.

  6. Foarte frumos scris! Iar menţionarea parfumurilor sacre din Egiptul antic, mi-a dat în gând o mireasmă de demult…

    La comentariul lui Papa aş vrea să spun ceva, ca o glumă: deşi nu cred deloc în reîncarnare, de câte ori văd pe drum un măgar, îmi vine să-l întreb: “tu care eşti mă? Ce-ai făcut de-ai ajuns aşa?” big grin Îmi sunt tare simpatici măgăruşii! I-ha!

  7. redsky
    m-am chinuit sa gasesc un ictericos din asta care sa exprime ceva ce vreau eu sa zic acuma. da’ n-am gasit. in fine, chiar mi-a placut ca v-a placut.

  8. prakash si suresh sunt canadieni acu’? mai uitat-te odata pe placuta de la intrare. chiar e canada?

Comments are closed.