duzina de cuvinte- inima….
dacă este sâmbătă sunt cele douăsprezece cuvinte: accesibilă, evident, seniori, mută, prejudecăţi, pace, tuberculoză, rupt, cărămidă, statutul, probabil, intensitate, iar mai jos aveţi varianta mea.
atunci când viaţa este
numai un zid rupt
cărămidă desprinsă de cărămidă
din echilibrul fragil al unui mâine ce nu vine,
nu mai vine,
alegem soluţia accesibilă
a eutanasierii sufletului.
o injecţie aducând pace aparentă
în tumultul ultimei zbateri,
probabil calea cea mai uşoară
deşi devine tot mai evident reversul.
privim viaţa cu intensitate
în clipa de pe urmă,
cea a lipsei de prejudecăţi
aroganţi ca nişte clovni
ce şi-au luat statutul de seniori,
la purtare,
când suntem de fapt simple marionete
bolnave de însingurare sau de tuberculoză.
atunci când viaţa se stinge
până şi lacrima este mută.
şi mă doare de mor inima
a ta.
şi un strop de muzică, scorpions- moment of glory, cu care îmi scuz absenţa. să ne regăsim cu bine luni.

