poezii

poezia lui februarie

când noaptea nu ajunge şi nu ţine de foame
şi iarnă e în sânge şi sânge e în oase
atingeri delicate, otravă şi venin
ne frâng astăzi iubirea ce o credeam destin,
se sparg de maluri lacrimi, se zbat să nu mai moară
doi ochi aprinşi şi, poate, un gând de căprioară
te du şi du cu tine şi noapte şi-nviere
în ochii tăi otrava are luciri de miere
eu am să uit că poate iubirea să aprindă
zăpada mea din suflet, cea care stă să ningă
te du şi du cu tine lumină dar şi noapte
de mine te dezleg şi te dezleg de moarte.

de-o fi să uit de tine, tu cel plecat în lume
am nopțile-mi din suflet, străjerii fără nume.
de-o fi să uiți de mine, privind în lumea-albastră
eu nu ți-am fost iubire și nu ți-am fost mireasă
nu, nu-i îmbrățișare mai mare și înaltă
decât cea de pe urmă, de toate vinovată
iar ochii și chiar mâna când aerul ating
eu redevin zăpadă și lacrimile-mi ning
voi fi din nou întreagă și-ntreg  va fi seninul
ia-ți gândurile, du-te și nu uita și vinul
un zâmbet stă să nască o altă vorbă-n mine
te-am dezlegat de moarte: te du , te rog, cu bine.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

20 thoughts on “poezia lui februarie

  1. wow Psi, pentru mine?? hai că m-am emoţionat toată de nu mai sunt capabilă să articulez două vorbe! Îţi mulţumesc şi te pup pe suflet direct! kiss
    Nume, zici? Păăăăii… mmmmm…..mimez gândirea! în realitate nu fac decât s-o citesc şi s-o recitesc happy Stai să-mi revin niţel şi poate-mi vine şi un nume…
    Iote cum aveam eu să mă duc fericită la culcare, na! big grin

  2. Foarte frumoasa poezia, s-ar putea numi “Iubire de gheata” mi-au dat lacrimile, daca mai si altele eu le-as citi cu placere, iti multumesc.

Comments are closed.