poveşti din labirint

dacă n-aş fi ceea ce sunt

mă aflam într-o celulă îngustă, cu pereţii umezi. judecând după uşurinţa cu care mă mişcam prin întuneric, păream să fiu acolo de multă vreme deşi nu ştiam când fusesem adusă, cât timp trecuse, ce vină ispăşeam. păream că sunt acolo ca într-o cameră de aşteptare în care zilele şi nopţile aveau aceeaşi culoare şi aceeaşi molcomă curgere.

purtam o rochie roşie, eram sigură de asta, deşi n-o puteam distinge, cu nasturi mici şi mulţi, închisă până la gât şi poale lungi, mereu ude de apă. o rochie de culoarea macului răsărit neaşteptat şi fragil între fisurile de beton ale acestui colţ de lume în care ajunsesem dintr-o eroare, eram sigură şi de asta.

stăteam pe bucata aceea de lemn bătrân şi jilav ce îmi servea drept pat, cu picioarele goale, strânse sub mine şi încercam să îmi amintesc cine sunt, cum arăt. eram oare tânără sau trecuseră anii peste mine ştergând orice urmă de zâmbet? eram înaltă ori trupul îmi era puţin şi mărunt? slabă eram, asta puteam simţi după cum mi se loveau oasele de scândură, de zid, efect al şederii, probabil îndelungate, în acest loc.

păream desprinsă din viaţa mea, care fusese ştearsă felie cu felie şi aruncată în această confuzie, în această uitare fără culoare în care orice efort aş fi făcut, lucrurile erau închise într-o încremenire împotriva căreia nu puteam lupta. în spaţiul acela strâmt unde nici eu nu mă puteam mişca, nici amintirile nu aveau cum să încapă. între betoanele acelea lipsite de viaţă, nici eu nu puteam avea o viaţă, trăind numai aşteptarea, într-o rochie roşie. aşteptam să îmi amintesc, aşteptam să regăsesc lumina, mi-era dor, cred, de oameni, de verde, de timpul măsurat în alt fel de secunde, mai iuţi şi mai pline de sevă.

şi inventam scenarii în care, eliberată de întuneric, învăţam din nou să fiu o femeie. mă gândeam că dacă aş reuşi să îmi amintesc ceea ce sunt, o nălucă roşie aruncată în afara timpului, lipsită de amintiri şi pierdută în acelaşi astăzi încremenit, zidurile ar înceta să mă strângă şi viaţa mea, cea adevărată, m-ar regăsi cu darurile ei.

mă gândeam că există undeva o viaţă ce curge în apropiere, departe de mine, îi auzeam strigătul, tumultul, dar nu puteam înţelege. mă chema oare şi pe mine?  dacă aş înceta pur şi simplu să caut ceea ce nu pot să găsesc, m-aş elibera oare sau m-aş pierde şi mai mult?

dacă m-aş opri să aştept şi să înţeleg ce sunt eu, m-aş regăsi oare în alt decor şi cu alte gânduri sau răsucirea aceasta continuă este de fapt esenţa mea, eul meu? dacă aş şti ce sunt, m-aş recunoaşte?

după o vreme de zbatere fără rost, pentru că fără rost părea totul, un gând mi-a tăiat întunericul în două, asemeni apelor care păreau să nu mă atingă, ca şi cum o mână mai presus de înţelegerea mea le-ar fi despărţit. am clipit uşor şi m-am ridicat în picioare, cu mâinile întinse. am făcut un pas, apoi altul şi încă unul, fără să mă tem de zidurile care se prăbuşeau înaintea şi în spatele meu. o mână nevăzută mă ţinea de mână, un zâmbet mă ocrotea. şi m-am trezit privindu-mă pe mine în apele vieţii mele: eu sunt ceea ce sunt, nu trebuie să caut sau să aştept să fiu altfel.

zâmbesc în lumină, îmbrăcată într-o rochie roşie, asemeni unui mac printre spicele sunătoare de grâu şi la gât  port un colier de lacrimi. al meu. pământul îmi este prieten, iar luna mă iubeşte pentru ceea ce sunt: o fiică a nopţii.

dacă nu aş fi deja ceea ce sunt, aş cere să mă nasc din nou, la fel, cea mai mică dintre fiicele ploii, cu pietre la gât.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

25 thoughts on “dacă n-aş fi ceea ce sunt

  1. am inca senzatia ca ma plimbi printr-un labirint. si-mi face placere. am descoperit o bancuta pe la mijlocul labirintului. cred ca ai lasat-o intentionat la vedere. eu m-am asezat acolo si sa ma gandesc.

  2. suna usor trist, dar impacat,o viata acceptata si asumata…e o tristete care face bine sufletelor celor care citesc, le mangaie si le face mai puternice.
    papa-lasa ca o dam noi destul pe gluma, sa mai fie cineva si serios!

  3. M-ai lasat fara suflare , fiica a ploii cu pietre la gat. Multi ne cautam , multi nu ne gasim , putini iubim ceea ce suntem. Ramai asa , sensibila, puternica si mandra de ceea ce esti. Noi te iubim. happy

  4. “Zâmbesc în lumină, îmbrăcată într-o rochie roşie” – imi place la nebunie imaginea asta. Femeile in rosu sunt puternice, dominatoare, dornice sa se evidentieze. Lasa jos colierul de lacrimi, n-are ce cauta aici.

  5. Am zis-o si la scorpiuta, si-o mai spun si aici. Las’ ca va pun eu cu boticul pe labute! Sa vad eu pe cine mai induiosati voi, cind v-oi trinti un subiect pasional si rosu la incandescenta winking

  6. sed pe o bordura. afara sunt – 50o C. mananc varza murata, facuta aproape pasta, care isi scurge ultimele acorduri zemoase pe haina mea subtire, care m-a acoperit azi noapte in timp ce dormeam pe o teava intr-un canal. sunt tuns zero. mizeria mi s-a uscat pe fata. nasul e infundat de la aburul iesit din teava care transporta rahat si resturi menajere. port sandale. au fost pantofi, dar s-au rupt devenind sandale. nu mi-am mai vazut pielea de pe solduri de mult timp. sa fie ani… nu stiu daca mai am penis si fund. nu le-am mai vazut sau simtit de asta toamna. sucul de la varza acra facuta pasta continua sa curga.

    mai incolo, intr-un mercedes, inca mai pot miji ochii pe ale caror pleoape s-a depus calcar, o doamna frumoasa. atat de frumoasa… are parul minunat, imi pot imagina mirosul parului ei (miros adevarat nu mai am), ii vad trandafirul rosu iesind de dupa urechea-i. zambeste si mi se pare ca atunci cand o face i se aburesc geamurile. poarta o rochie rosie. incalzeste in masina cu toata fiinta ei. pe volan, pe mana cu degete lungi, i se zareste norocul. norocul ei e palpabil, un inel cu un diamant cat micul meu dejun, un gandac supravietuitor. isi azvarle periodic parul peste umar. pot mirosi gestul ei. miroase a trandafir si masa molara de cine-stie-ce.
    doi copii rad p bancheta din spate, ciugulindu-si unul altuia din frumusete. o impart, lucru vizibil, vad cum frumusetea se muta de pe un picior pe altul. Dumnezeu e acolo.

    mai musc o data din varza, evadand de la ecuatorul ei la polul meu nord.

  7. pisi, scrierea de mai sus iti ofera perspectiva fericirii in perspectiva resemnarii care izvoraste din articol. zambeste, se poate si mai rau happy happy

  8. aa, si nu am spus cat m-a impresionat acest text! precum si multe lucruri interesante si impresionante ce le descoper… ma-ai surprins cu aceste 2 postari; este ceva mai diferit de ceea ce stiam winking

  9. mi-am incâlcit gândurile deci nici nu știu ce aș mai putea să spun și eu ca să par măcar un pic isteț, și chiar dacă mi-ar veni o idee despre ce aș putea spune nu cred că mi-ar reuși pentru că între timp mi-am fracturat silabele.
    CRED CĂ ÎMI PLACE.

  10. Am luat poza si-am rotit-o, si-am zoomit-o, ca sa-mi dau seama de chestii. Buna nene! Uite asa am ajuns la concluzia ca unele lucruri pentru a le intelege, trebuiesc aprofundate winking A, sa nu uit. Textul nu face exceptie big grin

  11. psi
    daca, pentru o clipa, aruncam ghiozdanelul cu modestie cat colo, n-avem ce compara happy
    la mine e distractie, la tine e mai mult de-atat happy
    Acum putem lua ghiozdanelul inapoi big grin

Comments are closed.