despre oameni şi poveştile lor

12 biss

discutam zilele trecute în virtual despre ziua de 12 decembrie, deşi ne aflam în 11 şi un gânditor pe care îl cunoaşteţi şi voi a pornit cascadele gândurilor mele de astăzi: “din ciclul de vorbă cu mine propun o reflecţie.. azi suntem în doişpe. există cineva de p’aici care-şi aminteşte exact ce-a făcut pe data de 12 dec anul trecut? nu de alta, dar eu unul nu-mi amintesc deloc..

strong, acest post îţi este dedicat, pentru că de la tine a pornit. winking

să luăm o zi oarecare, numită astăzi şi să ne imaginăm detaliile ei: trezit de dimineaţă, la ora obişnuită, cu gesturile mecanice ale începutului de zi, personajul x, pe care îl studiem şi care putem fi chiar noi înşine, îşi pregăteşte cafeaua, zâmbetul zilnic, îşi şterge urmele somnului de pe chip şi pleacă din casă. să presupunem că are un job oarecare (nu detaliile ne interesează) şi că se îndreaptă într-acolo cu maşina. ascultă pe drum ştirile la radio şi este atent la trafic. ajunge la “fabrică” poate vesel, poate trist, poate doar preocupat. a lăsat deja în urmă gândurile despre viaţa de acasă, deschide calculatorul, îşi face o a doua cafea şi citeşte e-mailurile, nişte ziare electronice, după care se apucă de treabă.  o muncă oarecare, cu dosare şi fişiere în word şi excel, cu telefoane, câteva bancuri cu colegii, un strop de mess cu prietenii şi ceva blogging, nu mult, ca să nu-l ia şeful la rost.  la prânz iese cu colegii sau nu, roade doi covrigi uitaţi în sertar sau un sandviş adus de acasă şi se întoarce la butoane. cafeaua numărul trei. butoane şi dosare până seara. dacă are noroc, pleacă pe la ora 5-6 de la birou. hop în maşină, o scurtă oprire pentru lapte, pâine şi alte mărunţişuri şi apoi fuga, acasă. ajuns în bârlog, un duş fierbinte, masa de seară, televizor, cărţi, mess, facebook, mess, skype, amor, somn, toate acestea, parţial din toate acestea, nimic din toate acestea, the end of the day.

o zi oarecare scrisă la repezeală, desenată în liniile ei cele mai mari. o zi oarecare sau nu. de fapt nu. niciodată nu este oarecare, chiar dacă repetăm aparent aceleaşi gesturi, chiar dacă satisfacem aceleaşi simple nevoi de a merge, de a mânca, de a vorbi. numai că ziua de astăzi, deşi poartă în ea rutina gesturilor noastre, nu este la fel cu cea de acum un an, doi sau şapte, nici măcar cu cea de săptămâna trecută.

şi atunci vă întreb la rândul meu: ştiţi ce aţi făcut în ziua de astăzi a anului trecut?

din cele 365 de zile al unui an în care trăim, visăm, râdem, plângem, mâncăm, mergem, venim, dormim, alergăm, scriem, stergem ce am scris, cumpărăm ceea ce avem nevoie şi ceea ce nu avem nevoie, am putea spune cu exactitate cât am construit cu adevărat, cât am făcut cu adevărat ceva important şi cât am lăsat viaţa să ne ducă ea în direcţiile ei? dacă fiecare zi are un semn al ei, de unicitate şi irepetabilitate, am putea să păstrăm acest sâmbure în inimă? şi, mai ales, cum l-am recunoaşte?

ne putem aminti relativ uşor zile pe care le definim ca fiind sărbători ale naşterii cuiva, aniversări ale momentelor speciale din vieţile noastre, dar câţi ne mai amintim ce urare am făcut celui mai bun prieten acum un an? cu ce vorbe ne-am bucurat pentru el?

şi pentru că e limpede că uităm, mă întreb de ce o facem. de ce nu putem reţine acel sâmbure al zilei, dar ne amintim un vers, o vorbă care ne-a durut în copilărie, o teoremă, un vis, chipul profesoarei de chimie, una din legile prea multe ale fizicii.

câţi vă mai amintiţi ziua în care aţi cunoscut un om deosebit, ziua- exact aşa cum râde în calendar- primului sărut, acea zi în care am descoperit şi am început să citim cartea ce ne-a devenit cea mai dragă, ziua în care am plănuit ca o schiţă vagă pe cel mai drag vis al nostru, abia şoptind “aş vrea să…”

de ce uităm zilele în miezul lor şi ne amintim lucruri de multe ori inutile?

târziu, în noaptea în care ziua de 12 decembrie a acestui an s-a născut, gândurile mele s-au cristalizat în vers de noapte şi de nedormire. poezia a fost retrasă din motive personale.

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

11 thoughts on “12 biss

  1. Eu! O să râzi, dar chiar îmi aduc aminte, deşi nu aş vrea: era sâmbătă şi m-am trezit târziu, am predat (făcut meditaţie), am vrut să mă duc la serbarea dedicată supravieţuitorilor de cancer, crezând că este la Operă, dar era la Reduta, am îngheţat jumătate de oră în staţia de la Sanitas, aşteptând 22-ul, îmi aduc aminte şi cum arătau oamenii care aşteptau ca şi mine, am ajuns la Operă, mi-am dat seama că am intrat la concertul pentru medici, dar eram prea inghetata, am inregistrat, întâmplător, debutul unui prieten (cateva saptamani mai tarziu m-am felicitat pentru inspiraţie), am vrut să-i fac cuiva foarte drag o bucurie, dar, dintr-o eroare de comunicare, l-am speriat tare şi ne-am certat îngrozitor, am plâns amar şi nu am mai auzit colindele… Am rămas la agapă, într-un soi de răzbunare, şi am socializat cu medicii, apoi am trecut pe la redacţie, pentru a hrăni câinele, mi-a(m) alinat durerea, pentru că am regăsit calea spre comunicare… Asa a aratat 12 decembrie 2009.

    Soţul meu mă bănuieşte că ţin un jurnal, când îi relatez detaliat o astfel de zi. Pe mine mă sperie, fiindcă simt cum timpul se comprimă înfiorător, de veme ce îmi aduc aminte, este atât de viu ce am trăit cu 365 de zile în urmă!

    Găsisem ieri un articol care, cred eu, era o variantă de răspuns la întrebările tale, o să-l mai caut.

    Cele bune, Camelia!

  2. anul trecut suspinam dupa targul de craciun si o vacanta frumoasa si scurta la frankfurt. ce am facut exact in ziua aia habar n-am. zilele mele sunt in cea mai mare parte la fel. le tin minte doar daca sclipesc prin ceva, altfel le numar in uitare.

  3. pai, in primul rand, anul trecut pe 12 incercam sa-mi imaginez urmatoarele 12 luni, dar mai ales ziua de 12 de peste fix 364-5 zile happy
    oricum, nu conteaza, peste 12 luni voi fi fix in acelasi loc, remarcand cu gratie ca fac fix ce faceam azi sad
    iar asta nu e cel mai urat gand. weird.

  4. 12 decembrie? pentru mine o zi obisnuita de munca ,,acolo”..alaturi de cel drag si departe de tara si fiul meu.

    ps-unde sunt bradutii mei de aici?imi placeau..

  5. psipsi, am sa postez mai indata cateva randuri din gasset vis-a-vis de ochi, de cat de mult vorbesc ei. extraordinar punct de vedere, pur si simplu nu am ceva mai bun, că de obicei evit sa postez din altii, fie ei si gaseţi.

Comments are closed.