despre oameni şi poveştile lor

cătuşele cuvintelor

“tot ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta”

desprinsă din monologul oricărui film american în care eroul, cel bun, mândru de uniforma şi insigna sa de poliţist (pe care şi le-a dorit din fragedă copilărie, reacţie firească împotriva nedreptăţilor lumii) reuşeşte în ultimele secvenţe (dramatice, tensionate, lungi cât tot filmul) să îl aresteze pe infractor, această simplă înşiruire de cuvinte poartă în ea un adevăr imens, cât casa.

mi s-a întâmplat şi nu doar o dată să aud această replică în filme, niciodată însă în viaţă, deşi aici, în realitatea noastră de zi cu zi, tot ceea ce spunem la un moment dat este folosit împotriva noastră.

atunci când, din nevoia de consolare sau din preaplin, încercăm să ne confesăm cuiva, binele şi răul sunt indisolubil legate, iar cutia pandorei larg deschisă.  oricât am încerca, printr-o lucidă analiză a sinelui, să argumentăm binele confesiunilor noastre, cuvintele rostite au ceva din forţa unui bumerang ce se întoarce mereu, dar suferind cronic de distorsiune.

ne deschidem sufletele în faţa celor care ne sunt în acest moment aproape, ne spunem pe noi şi le arătăm cu un curaj nebun hăul fără de sfârşit al tristeţilor, al dezamăgirilor şi al neîmplinirilor noastre, imperfecţiunea omului din noi, sperând nebuneşte că celălalt ne aude cu adevărat, ne vede exact aşa cum suntem, ne înţelege şi îi pasă. că priveşte în rana deschisă asemeni nouă, doar că cu alţi ochi şi ceva mai de la distanţă.

o vreme, această eliberare ne ajută. ne primim porţia de consolare, îmbrăţişarea, ne bucurăm că nu suntem chiar singuri pe lumea aceasta, că ne-a fost dat să avem aproape o mână întinsă şi un suflet cald. avem nevoie să credem aceasta şi chiar o facem. se întâmplă apoi ceea ce trebuie să se întâmple, firescul.

ceea ce astăzi ne-a apropiat, mâine ne va despărţi, asemeni unei şoapte a lui iago. evoluăm diferit şi privim diferit, fiecare de pe marginea sa de viaţă, de pe drumul său, relaţiile altă dată intense şi profunde se diluează şi ne trezim prinşi într-un vârtej de distanţe pe care nu mai ştim sau nu mai putem să le estompăm.

refuzăm să credem că acesta este mersul natural, că prieteniile nu sunt toate pe viaţă şi pe totdeauna, că nu  îi putem purta în suflet chiar pe toţi cei care ne însoţesc o vreme doar, o bucată de timp, un capăt de gând şi nu o viaţă.

şi atunci, tot ceea ce am spus şi gândit cândva se întoarce cu forţa unui uragan, căpătă intensitatea şi nuanţele maleficului. sinceritatea noastră de demult, confesiunile pe care le aşternusem în praful de uitare- că doar ne rezolvasem probleme încă de atunci- ne apare perfidă şi hâdă, cadavru dezgropat de alte mâini, pe care nu le ştiusem scormonitoare ci doar întinse cu o aparenţă de drag înspre noi.

violarea aceasta a sufletului, doar pentru că nu am găsit timpul potrivit ori discreţia ne-a oprit în faţa unei uşi întredeschise, mie mi se pare că este, dincolo de amalgamul de ură şi de risipă de energie, latura cea mai josnică a omului, cea în care, cel căruia i-am pus sufletul pe tavă, arătându-şi adevărata faţă, într-o inversiune de roluri, ţi-l leagă cu cătuşe recitând: “tot ceea ce ştiu despre tine, voi folosi împotriva ta!”

mă feresc să îmi dau cu presupusul atunci când cineva mi se confesează. mă feresc să am păreri atunci când nu îmi sunt cerute. prieteniile mele sunt rare şi puţine, trecute prin toate furcile caudine pe care am putut să le inventez. confesiunile nu sunt şi nu au fost vreodată sportul meu preferat, pentru că sunt mai degrabă tăcută şi întoarsă spre mine însămi.

de aceea, probabil, nu înţeleg cum pot unii oameni să ştie mai mult decât li s-a spus, decât li s-a arătat. prin extensie este ca şi cum am putea afirma că ştim, mai bine decât autorul însuşi, la ce se gândea atunci când scria o poezie.

cu certitudine ştiu că nu îmi plac cătuşele falselor prietenii şi că reuşesc să mă dezleg de ele şi nemărturisindu-mă. cum este la voi?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

10 thoughts on “cătuşele cuvintelor

  1. eu cred ca “ceea ce spui poate fi folosit impotriva ta” se aplica numai daca se leaga de faptele pe care le exprimi. nimeni nu a intors o poezie, vreodata, daca nu a fost patriotica, desigur, impotriva autorului. nimeni nu poate folosi impotriva cuiva care foloseste cuvinte altceva decat suma cuvintelor. iar suma cuvintelor poate fi combatuta cu alta suma de cuvinte- intr-un exercitiu de logica. faptele insa, oh faptele!, nu pot fi combatute de cuvinte, si nu cuvintele se intorc impotriva ta, ci faptele care au fost exprimate prin cuvinte. nimeni nu e pedepsit pentru metafora!
    daca cineva s-a intors impotriva mea prin fapte sau a actionat inainte ca eu sa reactionez sau sa nu reactionez, eu am pedepsit doar prin cuvinte. sau prin lipsa lor, dupa caz. ” lipsa cuvintelor ” impotriva cuiva care a folosit fapta impotriva ta, sau intentia, e un raspuns ok, onest si delicat.
    oricum, asa cum ai exprimat tu, pisi, lucrurile, pare ca nimeni nu are niciodata vreo sansa.

    si, 2, cum poate cineva folosi ceea ce spui impotriva ta, daca nu te destainui?!

  2. Din discurs reiese ca esti dura.Ca esti dura cu tine.
    Dar,cum am mai spus si inainte,esti pisica.Iti place nevoia oamenilor de tine si asta inseamna ca stii sa asculti.Si asta mai inseamna ca ai prieteni.Dar stii si sa taci.Pentru asta felicitari!

    Hai sa asculti niste Wishbone Ash si poti sa asculti in tacere.

    Alexandru.

  3. pai cum sa fie?
    in general stau si ascult,nu aprob nu dezaprob.
    daca mi se cere sfatul,il dau doar din punctul meu de vedere si accetuand ca este doar parerea mea.
    nu ma bag prea adanc in viata cuiva,chiar daca imi este prieten bun,pentru ca poate lua gestul meu ca pe o agresiune.
    insa daca cineva imi cere ajutorul sau sprijinul moral si stiu ca il merita,il ofer neconditionat.
    am fost mereu umarul pe care plang prietenele.

  4. mda si eu ca scorpio am facut igrasie de-a lungul vremii, la umar si incerc sa fiu mai putin “simpatetica”. ma incarc prea mult si nu-i mai pot duce pe toti.
    revenind la ce ai expus aici, da, mi-am descoperit slabiciuni in fata unor oameni extrem de apropiati si da, le-au folosit cu primul prilej contra mea in atacuri care m-au naucit. am supravietuit si invat sa fiu mai putin transparenta. de la straini pot primi usor lovituri, apropiatii ma prind mereu descoperita…

  5. viol al sufletului? pai nu este violul o penetrare nedorita de cel penetrat? eu stiu ca atunci cand nu vrei sa fii violat nu esti violat. nu stiu ce secreta acel lucru, insa stiu ca, atata timp cat nu exista izbanda in demersul de viol, nu exista viol, ci tentativa de viol.
    plus de asta, hartuirea este un lucru interpretabil!
    cel mai bine sa sa stam in echilibru cu noi insine si sa nu o luam aiurea pe aratura big grin

  6. Eu din păcate am învăţat să tac. Mi-a luat ceva vreme până să-mi dau seama că cel mai sincer şi mai de preţ prieten este mama happy Nu mai am prieteni pentru c-au avut grijă să mă dezamăgească. Îmi este foarte bine acum, am rămas doar cu familia şi un căţel. happy

  7. Cuvintele, armele care pot ucide sau înălţa.
    Rudyard Kipling spunea: “Cuvintele sunt, desigur, cel mai puternic drog folosit de omenire”. Dacă e să acceptăm ideea aşa, atunci sigur ele produc, în timp, cel puţin dureri insuporatbile.

  8. Camelia, eu am pus de mult catusele, dar doar cuvintelor pe care le-as putea rosti eu. Deceptia ar fi fost prea mare. Am o prietena extraordinara, care ma cunoaste ca pe propriul buzunar, in rest… e tacere. In schimb, multi altii m-au ales pe mine pentru spovedanie, prea multi, prea des, prea grele adevaruri. Imi inchipui cat de greu trebuie sa-i fie unui duhovnic sa duca povara atator suflete! Eu am clacat o data, a fost prea mult, cineva m-a dus in abisul infernal al sufletului sau, iar efectul a fost devastator dupa ce mi-am revenit din soc, ea rasufla usurata, eu ma sufocam si mi-a fost cumplit de greu sa ma regasesc… Un cosmar!
    Cehov, parca, spunea: “Un om binecrescut nu face confidente decat daca i se cer”.

Comments are closed.