despre oameni şi poveştile lor

cling

v-aţi întrebat vreodată de ce, atunci când priviţi înspre cineva pe care îl vedeţi pentru prima sau a zecea oară, pe ecranul plat al televizorului sau în realitate, spuneţi că vă place sau că nu vă place?

v-aţi gândit vreodată la faptul că, deşi spunem că nu judecăm oamenii, îi trecem printr-un soi de filtru, îi etichetăm şi îi aşezăm instinctiv pe rafturile preferinţelor noastre?

în mintea fiecăruia dintre noi este un şablon, un pat al lui procust pe care ne aşezăm cuminţi, deşi nu ne place să fim analizaţi. abaterile de la acesta sunt însă uneori atât de mari încât devin în timp defecte insurmontabile şi ceea ce ne-a plăcut ieri, omul, devine astăzi sau mâine contrariul.

matricea mea. o port în mine, s-a format pur şi simplu, fără să mă gândesc la ea, nu m-am trezit într-o zi spunându-mi: de astăzi trebuie să-mi construiesc şi eu o listă de evaluare. de fapt îi bănuiesc vinovaţi pe neuronii mei, cei care s-au apucat să deseneze cu creioanele lor ascuţite, ştergând pe ici, pe colo, adăugând mereu, modificând. extrem de organizaţi, ei lucrează cu precizia unei benzi automate de ambalare. eu doar privesc în jur şi, dacă ascult cu mare atenţie, îi aud cum aleargă sau tropăie pe rafturile acelea, cum şterg de praf sau înmoaie pensule lungi în clei, lipind etichete.

în mintea mea, constat, e treabă multă. omuleţii aceia mici, care îmi seamănă, nu îmi sunt subordonaţi mie, nu mă bagă în seamă decât în acea milisecundă în care, cling, se aude semnalul: “gata, l-am pus şi pe ăsta!”. mă privesc atunci toţi, cu satisfacţie, aşteptând să fac gesturile cuvenite, nici acelea ale mele. ei îmi dictează ce să ating, să miros, să privesc mai atent, notându-şi informaţiile şi alergând prin laboratorul lor. cling! sunet metalic, ca al caselor de marcat, şi sacul de oase şi carne se pune în mişcare , un guliver dirijat de milioane de sfori invizibile.

cling! “you like cigars men!” şi mă uit perplexă : de ceee? 😯 nu cunosc decât un fumător de ţigări de foi, un prieten bun, ce-i drept, în preajma căruia amuşinez ca un copoi, dar nu de asta suntem prieteni. în plus, fumează şi rar.  “because!” îmi răspund rânjind omuleţii care s-au apucat de o vreme să-mi vorbească în engleză, lucru care mă enervează cam la fel de mult ca tropăitul. cu engleza mă mai descurc, dar saboţii ăia de lemn!!!

hai, măi, engleziţilor, lămuriţi-mă şi pe mine! şi sunt, dintr-o dată, luminată la propriu, ca de un far imens, sunt inundată de o lumină incoloră, rece, şi mă împotrivesc ei, întorcându-mă. ca într-o proiecţie, recunosc imagini, senzaţii alb negru ce se succed cu repeziciune: chipul smead-zâmbitor al lui rhett butler, învăluit în fum, o voce care seamănă cu cea a lui sean connery, rusell crowe şi marcel iureş, zâmbetul de motan al lui gerald butler şi cel piperat al lui jonathan rhys meyers, ochii de catifea ciocolatie ai lui daniel day lewis, un strop de christian bale, cu blândeţea lui, mâini subţiri, cu degete nervoase, urme ale unor atingeri uitate, chipuri şi gesturi ale unor oameni din viaţa mea. ştiu. dintr-o dată ştiu. şi mă topesc în senzaţia aceasta confortabilă.

dar când mi-e lumea mai dragă, asemeni unui bob de piper, un alt cling mă înţeapă: ” you are a rice woman, not a cat! a weirdo, not a cat! you’ll never be a snow flower! a non rose you are!”

nu mai întreb şi nici nu privesc în cioburi de oglindă. mă rostogolesc într-o melasă de tăcere. de cealaltă parte mica armată sună: cling, cling, cling! mă prefac că nu-i aud. curând va trebui să le dau explicaţii, dar nu acum.

şi în mintea voastră este la fel?

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

10 thoughts on “cling

  1. grea intrebare…asta cu etichetele mi se potriveste si mie. incerc sa ma controlez, dar din primele secunde cand intalnesc un om, mintea mea lucreaza sa-l indosarieze intr-un anume tip.

  2. este cel mai bine scris articol pe care l-am citit la tine- adica este f.f.f.f.f.f bun! (hug).
    pentru a iti schimba identitatea depresiva (in unele momente) e nevoie de o anihilare a interdependentei factorilor care ti-o dau.
    esti si fetita cu chibriturile, poate si o ghionoaie, si o zana buna. pana si feeriile au labilitatile lor. ambele fac parte din identitatea ta.
    in toti se deruleaza filmul labilitatilor. eu am trecut peste, stiu ce sunt si am acceptat asta. dar am studiat problema pana la miezul chimiei ei (medicamentatie si terapii), asa ca depresia si satisfactia s-au unit si stau intr-o stare de echilibru.
    impulsivitatea nu se pune, nu? happy

  3. EO te cam lauda aiurea, am citit postul – nu mi se pare fenomenal, nici macar ok.

    Sa-ti spun de ce inainte sa arunce lumea cu pietre in mine – faza cu limba engleza e ca toata lumea e anti – dar ca nimeni nu-i zice unuia- ba boule, zii in romaneste pana nu ma iau de maica-tah!

    Iar a doua faza e ca oricat te-ai stradui sa nu cataloghezi oamenii – cu atat o s-o faci mai tare, in schimb daca ai o atitudine degajata fata de orice, atunci ai mai multe sanse sa nu pui etichete.

    Word nigga’ big grin

  4. Hm, etichetele astea se aşează în funcţie de o chimie secretă a creierului, zic eu. happy Ceva similar cu simpatia şi antipatia spontană.

  5. Sa judeci oamenii e ceva firesc… intr-adevar nu e frumos, nu e bine, dar deja a devenit o parte din fiecare.

    Eu zilnic critic, cataloghez si judec oameni…

  6. nigga’, sincer, nu stiu despre ce vorbesti, dar nici nu ma intereseaza. n-as vrea nici sa intru in astfel de polemici cu tine (neclare si aproape malitioase, care nu-ti ies totusi- nu esti in stare de o malitiozitate pe masura)… apoi, nu am chef de prostii de baieti destepti. sa fii tu sanatos winking
    considera ca nu ne-am vazut si nici nu ne vom sti.

  7. @pisica – m-am referit strict la acest post, nu la tine ca blogger in general. Nu am o parere buna sau proasta despre tine personal – e fix perceptia mea dupa ce am citit postul de mai sus.

Comments are closed.