despre oameni şi poveştile lor

un joc…

din capul locului mărturisesc că acest post nu își propune să fie o lecție de psihologie. nu am studiile necesare, doar aplecarea și pasiunea spre cunoașterea proprie și a semenilor mei. de-aceea prietenii mei buni știu că am o privire oblică, cu care m-am obișnuit să văd lumea. ei ştiu că atunci când doar tac și privesc, încerc să descopăr ce se află în spatele unui chip, al unui cuvânt. propunerea mea de astăzi este doar… un joc:

fiecare dintre noi spunem, în conversaţiile pe care le purtăm, că ne place sau nu o carte, un film, un om, o floare. v-aţi întrebat vreodată de ce? de ce alegem să ascultăm un anume gen de muzică şi nu altul, de ce ne place o floare şi nu alta, de ce căutăm un anume tip de prieteni? de ce ne plac operele anumitor scriitori şi anume fructe?

discutam cu bogdan zilele trecute despre percepţie, despre faptul că deşi suntem cu toţii înzestraţi cu exact aceleaşi cinci simţuri- văz, auz, miros, gust şi tactil- percepem lumea diferit. pentru că fiecare dintre noi folosim predilect anume simţuri în viaţa noastră, unul sau mai multe. de aceea psihologii ne-au împărţit pe categorii, care, aşa cum stă bine oricăror tipologii umane se întrepătrund, dând naştere la tipologii de bază şi tipologii complexe. (ce frăzoi pompos am scos!, iertare, aşa cum am spus anterior nu dăm lecţii, nu ne pricepem, doar ne jucăm). tipologiile de bază vis-a-vis de percepţie sunt trei: vizualii, auditivii şi kinesteticii. (mai există de fapt o categorie, a persoanelor cu puternic dialog intern, dar nefiind vorba de simţuri ci de raţiune, o vom lăsa deoparte)

pentru vizuali, lumea este o imagine în continuă mişcare. ei sunt marii noştri pictori, lumea lor este dominată de culoare, de viaţă pulsând, sunt atraşi de ceea ce văd şi văd cu o acurateţe de invidiat. dacă nu sunt cumva pictori sau artişti plastici, profesionişti sau amatori, îi poţi ghici uşor în scris. au scrieri extrem de cinematografice. redau în scris ceea ce văd, aşa cum pictorii îşi pregătesc capodoperele: multe schiţe în creion, şlefuite atent, îmbogăţite cu cea mai potrivită lumină, cea mai expresivă culoare. pentru ei mărul este roşu, grâul este auriu, marea este albastră, lemnul este înnegrit. tot ceea ce este în faţa ochiului îi atrage.

pe auditivi îi recunoaştem uşor după muzică. sunt mai mult decât dependenţi de sunet, pentru ei totul capătă expresie dacă poate fi revelat prin acel ceva plăcut urechii. sunt ascultătorii cei mai atenţi ai lumii noastre, iar lumea ne-ar fi atât de săracă fără aceşti muzicieni desâvărşiti sau doar pasionaţii ei. dacă nu îi recunoaştem după dependenţa lor faţă de căşti, care poate ascunde mai mult (nevoia de izolare sau doar moda),  îi putem ghici în scris după tehnica admirabilă a dialogului. scrierile lor, ceea ce percep ei despre lume se rosteşte, devine sunet. pentru ei marea vuieşte, mărul freamătă, grâul cântă în lanuri, iar lemnul geme abia şoptit, poveşti despre o pădure.

kinesteticii sunt cei care percep lumea prin gust, atingere sau miros. pentru ei viaţa nu este o înşiruire de imagini sau un cântec de sirenă, atenţi fiind la ceea ce le spun celelalte simţuri ale lor. dacă nu îi ghicim după modul în care adulmecă viaţa, dacă nu ne amintim de marii gurmanzi, capabil să dea cele mai fantastice denumiri pentru mâncăruri, denumiri a căror reproducere declanşează amintiri fabuloase, îi putem descoperi şi pe ei în cuvântul scris. pentru că scrierile lor sunt dantelării cu memorie olfactivă, reproduceri minuţioase ale atingerii de-o clipă, gust păstrat cu sfinţenie în suflet. pentru ei marea este sărată, mărul este neted, grâul are mirosul crud al pâinii încă nenăscute, iar lemnul are miros de cald şi de foc.

nu îmi amintesc acum cine a spus şi nici nu voi căuta acele vorbe care spun că doi oameni care privesc înspre acelaşi lucru, nu îl văd la fel. dar eu cred. pentru că deşi suntem cu toţii repetiţii ale aceleiaşi reţete divine ori amestec al aceloraşi cromozomi, ne folosim de darurile noastre în mod diferit.

vă propun un joc de percepţie, inventat ad hoc. închideţi ochii şi imaginaţi-vă aceste cuvinte: măr, scaun, lacrimă, floare, munte, ziar, inimă, ciocolată, pământ, noapte. cum aţi descrie imaginea mărului? dar celelalte cuvinte? ce simţuri aţi folosit ca să vă evoce aceste cuvinte?

ştiu că o să mă întrebaţi, aşa că vă spun de pe acum, eu percep lumea kinestetic (chiar dacă folosesc des căştile) şi de aceea mărul este pentru mine acru, scaunul tare, lacrima sărată, floarea dulce, muntele aspru, ziarul mirosind a plumb, inima caldă, pământul reavăn, iar noaptea intunecată.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

1 thought on “un joc…

  1. Cami, mai vreau! Mi-a plăcut mult articolul, a fost interesant. Aş vrea să mai scrii din categoria asta. happy

Comments are closed.