locuri din sufletul pisicii

Marea Egee văzută prin Poarta Brandenburg

există pentru fiecare dintre noi câte un colţ de rai desenat pe pământ, câte un ochi de cer, pe albastrul căruia ne desenăm visuri, câte o imagine, ca o carte poştală, pe care o purtăm în inimă.

există pentru fiecare dintre noi câte o felie de lume în care trăim şi câte o  alta, la care visăm. în lumea noastră, cea de zi cu zi, o visăm pe celalaltă, cea imaginată şi născută din poveşti, din doruri despre care nici nu mai ştim când s-au născut. suntem corăbii însetate de frumos, suntem călători neobosiţi în căutarea lumilor din inimă.

printre toate darurile cu care am fost înzestraţi, purtăm în noi puterea imaginaţiei, fără de care nu ne-am putea construi visuri, şi minunea amintirii, fără de care nu am putea redeveni copiii miraţi ai acestui pământ. în mintea noastră desenăm vacanţe, acest miraculos răgaz ce poartă gustul comprimat al vacanţei mari din copilărie, iar prin amintirile pe care ni le gravăm în suflete, ne aducem mai aproape dorul şi frumosul în cotidian. purtăm în noi decupaje create din ceea ce auzim, cunoaştem sau citim, suprapuse peste imagini ale locurilor văzute, ale zilelor trăite. ele sunt, în mintea şi sufletul meu de copil, locuri în inimă şi dintre ele vă dăruiesc astăzi două: marea Egee şi poarta Brandenburg. sunt locuri pe care, mai întâi mi le-am imaginat până la cel mai mic detaliu, iar mai apoi, le-am cunoscut cu emoţie, cu lacrimă, cu bucurie, cu sfială. iar cunoaşterea lor a fost şi rămâne pentru mine unul dintre cele mai însemnate daruri pe care mi le-a făcut viaţa.

eram un copil naiv şi curios (aşa cum mai sunt şi acum, de altfel) în vremea când am descoperit că există un moment special în vacanţa mare, atunci când curtea bunicilor se umplea de bucurie, de glasuri, de cuvinte rostite în doua limbi, complet diferite. îmi amintesc şi acum de masa mare, întinsă sub vişin, la care adulţii îşi ţeseau poveştile, în vreme ce noi, copiii, ne regăseam prin curtea largă jocul, după un an în care trăiserăm separaţi de lumi diferite. întoarcerea prietenilor noştri saşi era pentru mine punctul central al vacanţei, deşi nu aveam să aflu niciodată data exactă, iar asta făcea întotdeauna aşteptarea mai intensă.

când poarta mare se deschidea şi vedeam ochii mari ai lui Karin, zâmbetul şăgalnic al lui Roldi şi minunea aceea de OM care era domnul Christiani, ştiam că vacanţa mea îşi găsise miezul, uitam cât de dureroase erau despărţirile, cât de greu se împachetează amintirile şi cât de mult dor obloanele mereu închise ale caselor rămase pustii.

aşa a devenit Germania unul dintre locurile din inima mea, prin prietenii copilăriei mele, prin poveştile lor. ştiam pe atunci că nu voi ajunge niciodată în colţul acela de lume, înţelegeam, cu mintea mea fragedă, ce înseamnă trecerea graniţei şi îmi imaginam adesea pericolele şi negrul nopţii în care Hantzi şi-a lăsat ţara în urmă, căutându-şi locul şi rostul după limba maternă.

pe prietenii copilăriei mele nu i-am mai văzut de ani buni şi poate că nu o să-i mai văd vreodată. cumva soarta şi viaţa a făcut ca atunci când graniţele nu au mai fost pericole de moarte şi ziduri de netrecut, ei să nu mai vină, iar eu să nu ştiu cum să ajung la ei. dar viaţa mea a fost bună cu mine şi astăzi mi-e dor de o Germanie în care am fost, de prietenul meu german cu nume de poveste, Oliver. iar imaginile din visul meu au fost întrecute de frumuseţea a ceea ce ochii mei au văzut.

celălalt loc din inima mea, Grecia, are la rândul său o poveste specială, născută la finele primului meu an şcolar, când am primit drept premiu Iliada lui Homer. în vara aceea, peste dorul de o Germanie neştiută, am ţesut visuri despre un munte vrăjit, unde zeii se joacă cu oamenii, dăruindu-le eroi şi porţi spre lumi şi fapte miraculoase. am invăţat poveşti despre o iubire pentru care se pot ţese şi destrăma kilometrii de pânză, am aflat cum poate un cal de lemn să salveze o lume. am trăit poveştile Herei şi Dianei şi am ales deodată cu Paris.

astăzi, după multe veri în care mi-am imaginat numai cum se vede marea Egee de la poarta Brandenburg, astăzi, abia reîntoarsă din locurile în care s-a născut şi a trăit Aristotel, las imaginile să vorbească despre un vis devenit amintire. şi spun doar atât, repet de fapt: că viaţa mea a fost miraculos de bună cu mine, dacă am putut să trăiesc câteva clipe, câteva zile,  în cele două locuri din inima mea.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

1 thought on “Marea Egee văzută prin Poarta Brandenburg

  1. Doamne ce frumos ma faci tu sa visez. Mi-e drag, mi-e dor de tine si nu te cunosc, dar te caut. Vin aici si citesc, ma odihnesc, bucur sufletul, si creez in liniste. Cat de senina si buna esti!
    Scriu revista Primariei Capitalei. Am preluat-o cu inca o colega si trebuie sa iasa deja in luna iulie. Bucuresti cooltural. Asa au vrut ei, ca primele doua numere nu le-am scos noi. Oricum, este o mare bucurie pentru mine. Vorbim, apoi.cu drag

Comments are closed.